FRF decide cum se împart banii obținuți din amenzile încasate de la cluburile care nu respectă protocolul pentru COVID-19 + Ce se întâmplă în celelalte campionate din Europa | EXCLUSIV

Presedintele FRF, Razvan Burleanu, participa la Adunarea Generala a Federatiei Romane de Fotbal (FRF), miercuri 17 aprilie 2019, la sediul FRF din Bucuresti/ MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 8 poze

Comitetul Executiv al FRF a hotărât, joi, ca banii strânși din sancţiunile date pentru încălcarea protocolului medical să fie alocați celorlalte cluburi din eşalonul respectiv.

Concret, Federaţia Română de Fotbal a stabilit amenzi între 5.000 şi 100.000 de lei pentru cluburile din Liga 1 care încalcă protocolul medical emis de autorităţi privind pandemia de coronavirus.

ProSport arată care e situația în România, dar și în alte campionate europene, atât în cele puternice, precum Spania, Anglia, Germania sau Italia, dar și în cele mai apropiate nouă, geografic, ca Rusia.

În România – decizia aparține FRF, de a impune sancțiuni. Banii din amenzile primite de echipele din Liga 2 vor merge către formațiile care joacă în play-off-ul pentru promovare în primul eșalon, adică: UTA, Rapid, FC Argeș, Petrolul Ploiești, CS Mioveni și Turris Turnu Măgurele.

„Comitetul Executiv aprobă cu majoritate (3 voturi împotrivă şi o abţinere a domnului Emilian Hulubei, exclusiv cu privire la cuantumul amenzilor) de voturi Hotărârea Comitetului de Urgenţă al FRF nr. 18 din 12 iunie 2020 cu amendamentul că sumele provenite din eventualele sancţiuni dictate pentru nerespectarea protocolului medical vor fi distribuite către celelalte cluburi din eşalonul respectiv, cluburi care nu au încălcat protocolul, cu menţiunea că pentru Liga a II-a, dacă este sancţionat un club, sumele respective se vor distribui doar către cluburile participante în play-off-ul stabilit pentru finalizarea sezonului 2019-2020″, se arată pe site-ul frf.ro.

Forurile care decid amenzile pentru nerespectarea reglementărilor COVID-19 în alte campionate din Europa:

În Spania – decide La Liga

În Anglia și Germania – Forul Ligii din țările respective

În Italia – Federația (Asociația Națională)

În Portugalia – Liga, prin Comisia de Disciplină

În Rusia – Federația, prin Comisia de Disciplină

În Polonia – Federația decide, fiind incluse cluburile care activează în Cupă, prima ligă și cea secundă

  • Anglia, Germania, Spania, Italia, Polonia, Suedia, Rusia, Austria, Elveția, Danemarca și Israel sunt țările care au implementat de asemenea sancțiuni pentru încălcarea protocolului, în vreme ce Serbia, Lituania și Grecia nu au făcut acest lucru. În Cehia, unde Liga nu a introdus sancțiuni odată cu reluarea competițiilor, s-a anunțat că acest lucru va fi implementat, după ce mai multe cluburi nu au respectat protocolul.

 

 

 

 

 

 

Publicat: 26 06. 2020, 12:46
Actualizat: 26 06. 2020, 13:07