FRF pregătește noi schimbări în formatul Ligii 1, dar cluburile nu sunt de acord. Conducerea LPF este revoltată: „Federația continuă să îngreuneze activitatea cluburilor!” Câte echipe ar urma să avem

FRF vrea să modifice din nou sistemul competițional al Ligii 1 și a angajat chiar și o firmă olandeză care să analizeze această posibilitate. Liga 1 ar urma să revină la 16 echipe, însă cluburile de pe prima scenă nu sunt de acord cu o nouă schimbare.

FRF și LPF au intrat din nou în conflict. De această dată, pe formatul Ligii 1. Încă de acum aproximativ o lună, Răzvan Burleanu a anunțat că ia în calcul schimbarea sistemului competiționat, începând cu sezonul 2019-2020. Președintele FRF a angajat chiar și o firmă din Olanda, care să analizeze această situație.

LPF nu este însă de acord. Justin Ștefan, secretarul general al LPF, acuză FRF că lucrează împotriva intereselor cluburilor din Liga 1. Oficialul Ligii dă exemplul programului pentru noul sezon, care n-a fost pus la punct, deși mai sunt ceva mai mult de două săptămâni până la start. Motivul? Nu a fost aprobat în Comitetul Executiv al FRF:

„Federația vrea să analizeze o modificare a sistemului competițional, cu toate că majoritatea cluburilor din Liga 1 a solicitat menținerea actualului sistem. Cluburile din Liga 1 nu au cerut Federației să contracteze o firmă din străinătate pentru a analiza modificarea sistemului de organizare al Ligii 1.

Mai sunt 2 săptămâni până la începerea noului campionat, iar Federația continuă să îngreuneze activitatea cluburilor din Liga 1 care nu știu programul competițional al sezonului următor, deoarece el nu a fost aprobat de Comitetul Executiv al FRF, cu toate că a fost transmis de Ligă încă din 11 mai”, a declarat Justin Ștefan.

Publicat: 26 06. 2017, 20:09
Actualizat: 26 06. 2017, 20:10