FRF, zi de lucru

Ieri, în ziua în care a apărut în ProSport interviul în care Lupescu l-a criticat pe Mircea Sandu (foto), cei doi s-au întâlnit la birourile de la Casa Fotbalului. Conform unor surse din FRF, cei doi nu au lăsat să se vadă că ar fi vreo fisură între ei.

„A fost o zi normală, de lucru. Vorbesc și colaborez cu Mircea Sandu așa cum am făcut-o și până acum. Faptul că am spus ce cred nu înseamnă că nu vreau sau că nu putem să lucrăm împreună”, ne-a declarat Ionuț Lupescu. La rândul său, „Nașul“ a părut jovial la telefon, susținând că relația cu Lupescu rămâne una normală. „Mai aruncăm și noi câte una în presă, ca securiștii”, a glumit Mircea Sandu. Cert este însă că, deși, oficial, formează o echipă, Sandu și Lupescu sunt într-un conflict mocnit, care se va acutiza probabil pe măsură ce ne apropiem de alegerile pentru președinția FRF din 2010.

Publicat: 23 01. 2009, 09:02
Actualizat: 23 01. 2009, 09:12