Frică de Curtean
Aflată în capătul celălalt al clasamentului, echipa lui Pustai caută un rezultat pozivit pe Bega, dar se teme de fostul lor mijlocaș stânga, care și-a pus în gând să le dea gol.
Alexandru Curtean va fi titularizat de Gabi Balint, în condițiile crizei de efectiv, iar conducătorii fostei sale echipei sunt deja puși în gardă. „În contractul de transfer al lui Curtean nu s-a specificat ca acesta să nu aibă joc împotriva nostră. Mă tem de Curtean și sunt sigur că ne va taxa dacă ne va prinde. La cât îl știu de ambițios, cred că va da totul împotriva fostei sale echipe”, a spus Corin Cindrea, președintele echipei Gaz Metan. În tur, Curtean a marcat trei goluri de generic în poarta timișorenilor.
Aflat sub presiune la debutul în fața suporterilor timișoreni, mijlocașul vrea să facă un meci mare sâmbătă. „Va fi foarte interesant pentru mine, un joc mai neobișnuit decât altele. Parcă este cumva prea devreme să joc cu fosta mea echipă, dar o să dau totul pe teren. Nu o să mă gândesc la faptul că am fost acolo, acum sunt la Poli Timișoara, lupt pentru acest club, mă gândesc să dau gol în orice meci”, a declarat, ieri, Curtean. De la el așteaptă multe inclusiv colegii. “E un avantaj că cel mai bun jucător al lor din tur e acum colegul nostru, dar sperăm să dea și el un gol sâmbătă”, a explicat Artiom Karamyan.
Pustai: „Timișoara o să vrea revanșa”
Antrenorul Mediașului nu este străin de rezultatele bănățenilor de acasă: opt victorii și o singură înfrângere. „Joacă foarte bine pe teren propriu. Probabil că sunt anumite orgolii acolo după ce i-am bătut în tur cu 5-1 și mă refer la orgolii sportive și la dorința de revanșă” a spus Pustai.
1,3 milioane de euro a primit Mediașul din transferul lui Curtean la Timișoara, cel mai mare făcut vreodată de Gaz Metan
Â