Fricoșii din Groapă
Acționarii lui Dinamo trăiesc zilele acestea o adevărată dramă. Un grup de fricoși este nevoit să-l atace pe fricosul numărul 1 din club.
Turcu nu se simte conflictual. El reacționează doar când boli ciudate ca “emangita” amenință să-i lovească sănătatea.
Walter? Nici atât! Omul a manifestat de-ajunsă temere față de judecățile și prejudecățile oamenilor chiar din momentul în care a decis să renunțe la numele de Bușcă pentru cel actual. Nu-i trebuie lui dispute în fața reflectoarelor.
Săvulescu? E cu Badea. În plus, și-a consumat plăcerea de a fi vizibil după ce și-a organizat nunta în Sala Tronului de la Muzeul Național de Artă.Â
Borcea? Nu poate scoate un scheunat pentru că Badea este unul dintre cei cărora le datorează existența sa în fotbal.
Ei, în aceste condiții grele, grupul fricoșilor i-a cerut să înfrunte stresul unui atac public, a naibii ironie, unui om instruit de sistemul comunist să acționeze doar în subteran. Chiar nu vă e milă de Nețoiu?