Frunză vine la Rapid cu un singur gând: „Vreau iar în Ligă”

Sorin Frunză va semna azi un contract pe doi ani cu Rapid, care
s-a „înfruptat” și ea din dezastrul de la Urziceni. Mijlocașul
spune că este fericit de alegerea făcută și, deși l-au mai vrut
Steaua, Târgu Mureș și FC Vaslui, afirmă că a ales să vină în
Giulești, convins fiind de Marius Șumudică. Mutarea fusese anunțată
de cotidianul nostru, în premieră, încă de miercuri.

Sorin, ești rapidist de mic?
(râde). Nu, aș minți dacă aș spune asta. Oricum, nici suporterilor
nu le-ar plăcea să audă o asemenea „vrăjeală” și pe urmă să joc
execrabil. Sunt doar un profesionist și voi da totul pentru Rapid,
așa cum am dat totul și pentru Urziceni. Abia aștept să semnez
contractul mâine (n.r. – azi), când voi veni de la Galați.

Cum de n-ai ajuns și tu la Steaua cu tot „lotul
Urziceni”?

Pentru că n-am vrut! Să știi că am avut și eu ofertă, ca restul
băieților, dar am refuzat pentru că nu mi-au convenit condițiile
din Ghencea. Vreau totuși să le mulțumesc celor de la Târgu Mureș,
care m-au contactat primii și care au avut mare răbdare cu mine
până m-am decis. Rapid are totuși alte obiective și nu puteam să-l
refuz pe Marius Șumudică. El m-a vrut foarte mult în Giulești.

Care e obiectivul tău?
Păi, dacă am rămas în București, cred că e clar: titlul și
participarea în Liga Campionilor cu Rapid! Am vorbit deja cu foștii
colegi care au plecat de la Urziceni la Steaua și le-am spus că nu
scapă de mine, așa cum au crezut. Ne batem în continuare pentru
supremație. Chiar dacă ei au mers mai mulți acolo, nu le va fi ușor
cu noi.

„Maftei
m-a sfătuit să vin!”

Cu cine te-ai consultat înainte să vii la
Rapid?

Am vorbit mult despre Giulești cu „fratele meu”, Vasile Maftei, cu
care am stat un an și jumătate în cameră la Urziceni. El mi-a spus
să mă duc fără rețineri, pentru că n-o să-mi pară rău. Suporterii
au fost un alt factor determinant. Chiar l-am întrebat pe Vasile
cum de se aude atât de bine galeria. Ți se face pielea de găină
când intri pe Giulești!

E adevărat că ai renunțat la bani ca să vii la
Rapid?

Da, am renunțat la aproximativ 70.000 de euro pentru a deveni
liber, dar asta a fost. Nu-mi pare rău. Le mulțumesc celor de la
Urziceni pentru ce au făcut pentru mine și familia mea în anii
trecuți. Acum voi sta doi ani la Rapid și abia aștept să încep de
mâine (n.r. – azi) antrenamentele la Pro Rapid. Nu mă tem de
concurența cu Cesinha. Cel mai în formă va juca. Mă voi integra
ușor, vorbesc deja cu Lazăr și Marius Constantin.

8.000
de euro pe lună va încasa Sorin Frunză (32 de ani) în cei
doi ani de contract

„Îl aștept la Rapid și pe Maftei. Nu las pe nimeni în
cameră cu mine, îl aștept pe el. O să-i pun «ocupat» pe patul de la
ProRapid”,
Sorin Frunză, mijlocaș Rapid.

Publicat: 03 09. 2010, 10:17
Actualizat: 03 09. 2010, 10:22