„Fundașul de fier ne apără acum din cer”. FOTO | Nicolae Tilihoi a fost condus pe ultimul drum. Fanii olteni i-au cântat la despărțire fostului component al Craiovei Maxima imnul Universității

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sărbătoarea care trebuia să prefigureze reîntoarcerea echipei naționale la Craiova a fost înlocuită de trei zile de doliu. Component de bază al Craiovei Maxima și internațional român, Nicolae Tilihoi a plecat dintre noi la numai 61 de ani, după ce s-a luptat cu o boală cruntă în ultima perioadă.

La stadionul „Ion Oblemenco”, varianta nouă și modernă a arenei, de care Nae Tilihoi a apucat să se bucure prea puțin, a avut loc ceremonia de despărțire, cu un tur de onoare. Sute de persoane au venit să-și ia rămas bun. Alături de familia sa a fost și marea familie alb-albastră, compusă din foștii coechipieri și prieteni, dar și autorități locale și suporteri.

Unii fani l-au admirat și l-au încurajat pe vremea când construia istoria Științei, alții, mai tineri, l-au cunoscut și respectat ca o glorie a Craiovei Maxima aflată mereu în slujba echipei în tricoul căreia a jucat peste 300 de meciuri.

Ceilalți doi Nae din apărarea Maximei, Negrilă și Ungureanu, nu aveau cum să lipsească la ultima incursiune a „Fundașului de Fier”, care „ne apără acum din Cer”, așa cum era mesajul scris ultrașii de la Peluza Nord pe pânza care l-a însoțit pe Tilihoi de la biserica unde a fost depus inițial, până la stadion și apoi la cimitirul Ungureni, unde a fost înmormântat.

Colegi cu care a scris pagini esențiale pentru gloria clubului alb-albastru nu au lipsit de la ceremonia de despărțire: Gabi Boldici, Silviu Lung, Sorin Cârțu, Costică Donose, Radion Cămătaru, Aurică Beldeanu, Grigore Ciupitu, Gică Popescu, Emil Săndoi, Gică Craioveanu, Silvian Cristescu, Pavel Badea, Adrian Popescu, Marius Sava, Dan Racolțea.

Clubul Universitatea Craiova s-a ocupat de funeralii și a emis o eșarfă omagială cu numele și chipul lui Tilihoi, alături de mesajul „Te vom iubi mereu”. Pe sicriu au fost așezate tricourile Științei și Naționalei României, ambele cu numărul 3, cel purtat de Nae Tilihoi de-a lungul carierei. Juniorii Științei i-au purtat crucea, fotografia funerară, iar sute de coroane i-au transmis mesaje de despărțire „Maximului”. N-au lipsit nici autoritățile locale, în frunte cu primarul orașului, dar nici ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. 

La cimitir, fanii au aprins torțe și au scandat numele marelui fotbalist, cântându-i la despărțire și imnul Universității Craiova, pe care Nae Tilihoi îl interpreta așa de bine la diverse festivități sau petreceri. „Vei fi mereu cu noi”, „Nae Tilihoi este unul dintre noi”, „Te voi iubi mereu”, „Cu Știința și după moarte” au fost strigătele al căror ecou a răzbătut pe deasupra întregului Parc Romanescu, în apropierea căruia se va odihni pe veci „stânca” din defensiva Craiovei Maxima.

Deși nu a fost înmormântat în același cimitir precum ceilalți doi „Maximi” care au dispărut, Zoli Crișan și Costică Ștefănescu, Nae Tilihoi are locul de veci în apropierea simbolului Științei, Ion Oblemenco.

Chiar dacă o statistică rece nu poate să ne arate cine a fost cu adevărat Nicolae Tilihoi, trebuie să trecem în revistă cariera fostului mare fotbalist.

Nicolae Tilihoi s-a născut la Brăila, pe 9 decembrie 1956. Ca mulți ani jucători ai Craiovei Maxima, a fost descoperit de Profesorul Corneliu Andrei Stroe, care l-a adus la Știința la doi ani după ce echipa câștigase primul titlu. Tilihoi a avut pretenția, dar și valoarea de a fi titular la Universitatea și a avut un rol extrem de important, de a-i succede în centrul defensivei unui alt simbol, Petre Deselnicu. S-a acoperit de glorie în Bănie. De bani, mai puțin, fiindcă era vremea „când se juca pe cupe și medalii”, așa cum spun colegii săi de generație. A cucerit două titluri de campion și patru Cupe ale României. A strâns 291 de meciuri în primul eșalon, marcând 6 goluri. Are numai 9 prezențe în tricolor, fiind unul dintre puținii componenți Craiovei Maxima care nu s-a putut lăuda cu prea multe selecții la națională. Are 36 de apariții în cupele europene, nelipsind de la toate premierele stabilite de Craiova Maxima în fotbalul românesc: calificare în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, accederea în semifinalele Cupei UEFA. A mai câștigat un titlu de campion, ca antrenor al echipei de juniori a Universității Craiova. Ca antrenor, a pregătit echipele: Jiul IEELIF Craiova, Electroputere, Universitatea Craiova, Chimia Rm. Vâlcea, Callatis Mangalia și Drobeta Turnu Severin, Senaco Novaci. Nicolae Tilihoi a trecut printr-o tragedie în urmă cu un deceniu, când și-a pierdut fiica, în urma sa rămânând fiul, Lucian, și el fost fotbalist la Universitatea Craiova.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
A calculat suma incredibilă încasată de Gigi Becali de când este patron la FCSB:
A calculat suma incredibilă încasată de Gigi Becali de când este patron la FCSB: "Champions League, transferuri, cupe"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Jaqueline Cristian a avut o apariţie de senzaţie, în costum de baie, pe o plajă din Dubai! A întors toate privirile
Jaqueline Cristian a avut o apariţie de senzaţie, în costum de baie, pe o plajă din Dubai! A întors toate…
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×