Furia alb-albastră
După victoria de răsunet cu Sevilla, din Liga Campionilor,
Unirea a dat piept cu Gloria Bistrița, penultima în clasamentul
Ligii I. Petrescu versus Halagian, adică noul și vechiul în Liga I,
și-au încercat forțele într-un duel ce părea inegal de la
vestiare.
Motivați, dăruiți și concentrați, jucătorii „Bursucului” au ținut
să arate încă de la început că nu au chef de surprize. Semedo îl
găsește singur pe Onofraș, care din marginea careului țintește
încheietura barelor (6). Patru minute mai târziu, Bilașco găsește o
pasă filtrantă, Semedo preia pe piept și îl execută în stil de mare
jucător pe Albuț.
Ratări pe bandă rulantă
Golul primit le toarnă plumb în ghete băieților lui Halagian, care
nu reușesc să iasă din propriul careu. Galamaz (13) ratează
incredibil cu capul din patru metri, iar Bilașco (28) scapă singur
cu portarul bistrițean, se pierde cu firea și lovește lamentabil
balonul. Până la finalul primei reprize, Bilașco, Maftei, Semedo și
Onofraș se întrec în ratări.
Galamaz, ce execuție!
Lucrurile s-au simplificat și mai mult pentru gazde după eliminarea
lui Sânmărtean. Ca și când nu erau destul surclasați în efectiv
complet, cu un om mai puțin, bistrițenii nu mai trec decât o
singură dată de centrul terenului. Și îl fac erou și pe Galamaz,
autorul unei pase ce l-ar face invidios și pe Puyol: călcâi pe
spate pentru Bilașco și… 2-0! Păcat pentru Petrescu, care n-a
văzut execuția, căci fusese eliminat câteva minute mai
devreme.
CLICK AICI PENTRU DESFĂ‚ȘURAREA MECIULUI
MINUT CU MINUT