Criza face noi victime la Dinamo. Culmea, de data asta, chiar pe partea economică! Și nu e vorba de oricine, ci chiar de directorul economic al clubului, Marian Albu.
Cristi Borcea a făcut o victimă în timpul scurtei sale vizite în România și la clubul Dinamo. Marian Albu, directorul economic al clubului, a fost obligat să își dea demisia în urma unei divergențe avute cu acționarul „câinilor”. Certurile dintre „Leonidas” și oficial sunt de origine mai veche, ultimele discuții mai aprinse datând din iarna trecută. Încă de pe atunci, Borcea și-a anunțat colaboratorii că zilele lui Albu la club sunt numărate, momentul decisiv fiind amânat până ieri.
Marian Albu este fostul trezorier al FRF, fiind considerat eminența cenușie a liderilor forului fotbalului românesc. Directorul economic al „câinilor” este cel care a câștigat toate procesele clubului cu ANAF și a rezolvat tot în instanță și cererea fostului acționar, Vasile Turcu, ca Dinamo să aibă conturile blocate, iar clubul să fie băgat în insolvență. Economia făcută de roș-albi odată cu despărțirea de oficial este de 6.500 de lei pe lună, echivalentul salariului lui Marian Albu.
Cristi Borcea s-a enervat ieri și pe jucători, atunci când aceștia i-au amintit de faptul că sunt neplătiți de luni întregi. „Dacă băteați la Split, nu mai aveați probleme cu banii”, le-a transmis acționarul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER