Gabi Balint este noul antrenor al lui FC Vaslui!** AZI va semna contractul
UPDATE: Gabi Balint a confirmat negocierile cu FC Vaslui, declarând pentru Dolce Sport că va semna contractul în această după-amiază.
Balint a antrenat ultima oară naționala Republicii Moldova, de care s-a despărțit în 2011. În Liga 1, ultima echipă condusă de fostul internațional a fost Poli Timișoara (2008-2009).
UPDATE: Conform Dolce Sport, Adrian Porumboiu se află chiar acum la negocieri cu Gabi Balint. Fostul atacant al Stelei și al naționalei ar putea prelua postul lăsat liber de Viorel Hizo. Balint ar urma să vină la Vaslui cu Iosif Rotariu.
Viorel Hizo și-a dat demisia duminică seara, iar Adrian Porumboiu caută un antrenor român și ieftin. Iordănescu, Răchită, Cîrțu, Ilie Stan și Ionuț Badea sunt pe lista moldovenilor
Șeful moldovenilor a încercat să-l țină pe Viorel Hizo până la finalul sezonului, însă „Dulăul” a cedat presiunii psihice
Pierderea multor puncte în acest retur, presiunea, lipsa banilor și a sprijinului fanilor l-au dus pe Viorel Hizo în pragul disperării. Deși a fost asigurat de Adrian Porumboiu că va fi lăsat să lucreze până în vară, „Dulăul” a preferat ca, duminică noaptea, să-și prezinte demisia din funcția de antrenor al Vasluiului. „I-am acceptat demisia, era de înțeles, situația era dificilă. Mi-a spus că nu mai are ficat în el, că e într-o stare deplorabilă și nu mai poate continua în acest stil”, a spus Porumboiu.
S-au pregătit cu antrenorul de portari
Șefului moldovenilor îi revine acum dificila misiune de a găsi până duminică un înlocuitor care să accepte să antreneze măcar până în vară, iar variantele agreate de omul din fruntea clubului nu sunt foarte multe. Surse din interiorul clubului susțin că Porumboiu se ferește să mai accepte sfaturi de la oamenii din jurul său și că viitorul antrenor ar fi indicat să fie român și să nu aibă pretenții foarte mari. Până acum, cei înscriși pe lista finanțatorului sunt Ionuț Badea, Ilie Stan, Vivi Răchită și Edi Iordănescu, dar nici Sorin Cîrțu nu iese complet din schemă datorită experienței. De altfel, la antrenamentul de ieri dimineață, vasluienii s-au pregătit sub comanda lui Ion Câmpeanu, tehnicianul responsabil cu portarii și Costinel Botez, șeful Centrului de Copii și Juniori.
Viorel Hizo și-a dat demisia duminică seara, iar Adrian Porumboiu caută un antrenor român și ieftin. Iordănescu, Răchită, Cîrțu, Ilie Stan și Ionuț Badea sunt pe lista moldovenilor
În cele patru mandate pe care Hizo le-a avut la Vaslui, tehnicianul în vârstă de 66 de ani nu a antrenat niciodată echipa un sezon întreg