Gabi Iancu, mărturii despre coșmarul FCSB – Becali „Eram pe lista de transferuri”. Cum l-a salvat Rădoi și cine au fost idolii săi în Ghencea
Gabriel Iancu este omul momentului în Liga 1 și, cu siguranță, revelația acestui început de sezon în fotbalul intern. Atacantul care și-a început în această vară a treia aventură la Viitorul Constanța a oferit un interviu pentru ProSport în care și-a analizat cu sinceritate traseul.
Până la cei 25 de ani ai săi, cea mai importantă parte a carierei lui Iancu este cu siguranță cea petrecută la Steaua. Atacantul a cucerit trei titluri la echipa lui Becali, dar în același timp și-a spulberat și visul copilăriei, acela de a deveni un idol al tribunelor vechiului stadion din Ghencea.
„Cred că e singurul sentiment al meu de părere de rău. Mi-aș fi dorit să fiu la Steaua cum simțeam eu ca suporter, cum îl aclamam eu pe Boștină, de exemplu, sau pe Dică. Mă gândeam că atunci când o să fiu eu la Steaua, o să ridic eu lumea în picioare. Ăsta e încă visul meu, sincer. Când o să fiu la o echipă, toată lumea să mă iubească. Adică dacă mai greșesc o pasă, că mai sunt și eu om, să nu mă fluiere”, a spus Iancu în exclusivitate pentru ProSport.
Pentru a exemplifica exact dimensiunea visului său, atacantul a oferit exemplul unui film celebru și a recunoscut onest că mare parte din vina nereușitei i-a aparținut. „Știi filmul ăla, cu Maximus, Gladiatorul? Când îi spune ăla la un moment dat: «Ca să câștigi lumea, trebuie să câștigi Colosseum-ul» sau ceva de genul. Ăsta e singurul meu regret, că n-a fost cum mi-am închipuit eu. Dacă eram mai atent un pic… Că a fost vina și din partea mea, dar, cred eu, și din partea lor. În primul rând din partea mea”, a explicat atacantul care în acest sezon al Ligii 1 a marcat deja 7 goluri.
Iancu a povestit și cum s-a ajuns la despărțirea definitivă, petrecută în scurtul mandat de antrenor al lui Mirel Rădoi. Fotbalistul susține că deși plecarea sa era dorită de multă vreme de către patron, tehnicianul l-a susținut inițial, dar un incident minor la antrenament a fost picătura care a umplut paharul și care l-a redirecționat către alte meleaguri.
„Era înainte de meciul cu Viitorul, când a dat Stanciu gol din lovitură liberă pe National Arena. Am tras la poartă de nervi, peste poartă de fapt, și Rădoi mi-a zis să ies din antrenament pentru că am dat așa la poartă. Nu mai țin minte exact, dar nu a fost ceva foarte grav. Se impunea o amendă în cazurile astea sau chiar o alergare. M-am dus la vestiare și mi-am dat seama că din momentul ăla nu o să mai prind echipa, așa că mi-am sunat agentul. Era și ultima zi de transferuri, d-aia am plecat așa. Că era foarte puțin timp, mai erau 24 de ore, și rămâneam și făceam ce-a făcut Nilă (n.r. – Mihai Costea), alergam un an singur în parc. Dar asta după ce multe meciuri nu am fost în lot, nu am mai jucat deloc aproape și nu mi se mai întâmplase asta până atunci. Dar, din ce știu eu, când a venit dânsul mi-a spus că am fost pe lista de transferuri, să mă dea afară, și mi-a zis că se bazează pe mine și s-a bazat. M-a băgat titular și cu Rosenborg, și în Supercupă. Am jucat. Și după aia, probabil și din vina mea, dar nu cred… Pentru că momentul acela era deja la final și, oricum, nu mai conta ce făcea eu. Pentru că gândul era să mă dea afară. Cei de sus”, a dezvăluit fotbalistul lui Hagi. Întrebat dacă atunci când spune „cei de sus” se referă la Gigi Becali, Iancu a replicat sec: „Cred că de acolo, da”.