Gabi Tamaș (38 de ani) a răbufnit la adresa lui Gigi Becali (63 de ani) după discuțiile legate de modul în care FC Voluntari a abordat meciul cu FCSB din play-off, 2-2.
CFR Cluj s-a încoronat campioană după ce a profitat de pasul greșit făcut de FCSB cu FC Voluntari, 2-2. Patronul bucureștenilor, Gigi Becali, a acuzat din plin atitudinea ilfovenilor, care au fost acuzați că au folosit prima echipă, în ciuda faptului că urmau să joace în finala Cupei României.
După ce a ratat trofeul Cupei României, Gabi Tamaș a reacționat cu privire la meciul dintre FC Voluntari și FCSB, menționând că el și colegii lui nu puteau să se dea la o parte.
Gabi Tamaș spune că a forțat să joace în finala Cupei României, după ce a părăsit accidentat terenul în meciul de campionat dintre FC Voluntari și FCSB. Fundașul ilfovenilor a răbufnit când a fost întrebat, la interviurile de după partidă, dacă echipa lui nu ar fi trebuit să menajeze mai mulți jucători pentru ultimul act disputat împotriva lui Sepsi.
„Nu știu ce spun unii și alții, mă doare direct în c*r! Nu mă interesează ce se spune. Ce să facem, să stăm capră în fața FCSB-ului? Ăsta este fotbalul, câteodată doare”, a declarat Gabi Tamaș.
FC Voluntari a pierdut cu 2-1 meciul cu Sepsi din finala Cupei României, iar fundașul ilfovenilor spune că a sperat chiar și la 0-2 că el și coechipierii săi pot întoarce soarta jocului.
„Știam că sunt o echipă foarte bună pe contraatac. Au avut două șuturi extraordinare, din care au și marcat. Noi am forțat puțin pe final, când am avut câteva ocazii. Viața merege înainte, alții au pierdut Campionate Mondiale.
Am crezut că putem să ne mobilizăm la pauză și să întoarcem rezultatul
Cu 11 jucători am jucat 45 de meciuri. Nu s-a pus problema niciodată că folosim rezervele. Păcat că nu am câștigat finala. Chiar am forțat.
Nu este nimic adevărat din ce s-a speculat în ziare (n.r. despre un posibil transfer la Rapid). Mai avem un meci, apoi voi discuta cu conducerea clubului”, a mai spus Gabi Tamaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER