Gabi Tamaș a semnat cu o echipă din străinătate. Jurnaliștii îl fac însă praf: „În ultimii ani luptat împotriva dependenței de alcool”
Gabi Tamaș a semnat pe un an cu Hapoel Haifa, echipă ce a terminat sezonul din Israel la mijlocul clasamentului. Fundașul de 33 de ani a rămas liber de contract după ce s-a despărțit de FCSB.
La 33 de ani, Gabi Tamaș are parte de o nouă provocare. Site-ul one.co.il anunță că fostul internațional român a semnat cu Hapoel Haifa un contract ce se întinde pe un an, cu opțiune de prelungire. Tamaș a semnat din postura de jucător liber de contract, deoarece n-a mai fost dorit la FCSB, din cauza problemelor cu viața extrasportivă.
De altfel, și jurnaliștii din Israel subliniază problemele pe care Gabi Tamaș le are cu alcoolul: „În 2011, a fost suspendat de la națională din cauza consumului repetat de alcool […] În ultimii ani, a luptat împotriva dependenței de alcool. Gigi Becali, controversatul patron al Stelei, i-a pus clauză în contract să meargă la biserică după fiecare antrenament, deoarece era îngrijorat de soarta lui”, notează cei de la one.co.il.