Gabriel Tamaş a jucat luni pentru Astra împotriva Mediaşului ( scor 0-0), iar marţi a devenit jucător liber de contract, lui expirându-i înţelegerea cu clubul patronat de Ioan Nicolae.
Preşedintele clubului giurgiuvean, Dani Coman, spune că înţelegerea se va prelungi pe încă două luni în cel mai scurt timp. „Mie azi mi s-a terminat contractul, n-am semnat prelungirea. De mâine pot să nu mai vin, pot să stau acasă. Au fost discuții cu conducerea, dar nu s-au concretizat. Actele nu s-au semnat. Dacă semnez, oricum o s-o fac pentru doar două luni, nu pentru un an”, a declarat Gabi Tamaş la finalul partidei cu Gaz Metan.
Tamaş a fost dorit în iarnă de Universitatea Craiova, echipa pe care Astra Giurgiu o întâlneşte vineri, în etapa a 4-a a play-off-ului. „Au fost nişte discuţii, dar am vorbit cu domnul patron şi mi-am dat cuvântul înainte că voi rămâne până la sfârşitul sezonului, îi mulţumesc domnului Rotaru că a apreciat ceea ce am făcut în teren şi s-a interesat de mine, dar ăsta este fotbalul”, spunea Gabi Tamaş la sfârșitul lunii ianuarie.
Stoperul de 36 de ani poate semna cu Universitatea Craiova, din postura de jucător liber de contract, dar nu-şi poate întâlni în aceeaşi săptămână echipa de la care a plecat. Nedevenind jucător liber până la încheierea ultimei perioade de transferuri, ci abia acum, Tamaş nu ar mai putea evolua pentru o altă echipă în acest sezon, astfel încât în ultimele 7 runde din play-off are dreptul de a juca numai la Astra, dacă semnează prelungirea contractului.
Cel mai ciudat caz din acest punct de vedere în fotbalul românesc s-a întâmplat în toamna lui 1994, când fundaşul Simion Mironaş a jucat în aceeaşi etapă şi pentru Gloria Bistriţa şi pentru Dinamo, la distanţă de 2 zile, timp în care s-a perfectat împrumutul său de la clubul condus atunci de Jean Pădureanu la formaţia din Ştefan cel Mare. Mironaş avea să joace numai 2 meciuri pentru Dinamo, el revenind apoi la Bistriţa, de unde a fost achiziţionat de Rapid Bucureşti, doi ani mai târziu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER