Gabi Tamaș, poveste fantastică din perioada în care juca la Rapid: „Ce înjurături îmi luam: «Brașovene, băga-mi-aș…»” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Gabi Tamaș a povestit la ProSport Live că în copilărie, când era în probe la Rapid, era înjurat de jucătorii cu experiență ai giuleștenilor pentru că mereu muncea mai mult decât se așteptau aceștia și chiar rămânea și după antrenamente.

„Când eram la Rapid eram antrenat de Mircea Rednic, erau jucători de clasă. Rămâneam după antrenamente să facem suplimentar. Acum și staff-ul îți zice să nu te forțezi. Eu când aveam 15 ani și eram la Rapid rămâneam peste antrenament cu Ghioane. Ce înjurături îmi luam: „Brașovene, băga-mi-aș…”. Toți mă înjurau. Eu venisem să muncesc. Acest tratament m-a ajutat să am un psihic puternic.

Nu poți schimba jucătorii de fotbal. Eu trebuie să fiu primul la antrenament ca să fiu primul la meci. Dacă eu la 36 de ani alerg de rup pământul și vine unul lângă mine și nu mă incomodează, de ce să mă las? Nu mai e ca pe vremea noastră când furam căpșuni și roșii murdare. S-a schimbat toată viața, copiii nu-i mai văd jucându-se afară. Eu când eram la Rapid mă uitam la jucătorii cu experiență, învățam de la ei”, a declarat Gabi Tamaș la ProSport Live.

„Eu am învățat să alerg și la 30 de ani. Antrenorul de la Watford mi-a arătat niște chestii, deși aveam 30-31 de ani. Mi-a explicat ce mișcare nu fac bine. Mi-a pus 3 conuri și mi-a zis să alerg cum vreau eu și apoi cum îmi spune el. Dar eu eram lemn” – Gabi Tamaș

Gabi Tamaș a ajuns la Dinamo în 2002, după ce mai trecuse pe la FC Brașov și Tractorul Brașov. De-a lungul carierei a mai evoluat pentr Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Bromwich Albion, Doncaster, CFR Cluj, Watford, Cardiff City, FCSB, Hapoel Haifa și Astra.

Publicat: 25 02. 2020, 12:36
Actualizat: 25 02. 2020, 14:18