Gabi Torje și marele regret înainte de derby-ul cu Rapid: „Nu e același lucru”
Gabi Torje, unul dintre cei mai importanți jucători de la Dinamo, a vorbit înaintea derby-ului cu Rapid de sâmbătă, de la ora 20:30, și recunoaște că marele său regret îl reprezintă faptul că partida nu se va disputa cu stadionul plin.
Totodată, Dinamo – Rapid va fi derby-ul la care ambele galerii au anunțat că nu-și vor face prezența protestând astfel față de autoritățile statului care au decis ca la meciurile din România să poată participa doar persoanele cu certificat verde. Astfel, la meci vor fi prezenți doar „cetățeni”, fiind unul dintre puținele derby-uri din ultimii ani la care galeriile nu-și fac prezența.
„Derby-urile te fac să te simți fotbalist, dar fără spectatori nu e același lucru”
„Derby-urile te fac să te simți fotbalist, meciurile mari, în care trebuie să-ți demonstrezi valoarea, că ai un caracter puternic, mai ales în situația noastră. Avem puține puncte, trebuie să arătăm că suntem o echipă valoroasă.
Ceea ce contează este să fim montați 100%, să dăm tot ce avem mai bun, tot ce am pregătit la antrenament și să le demonstrăm suporterilor că trebuie să fie în continuare alături de echipă.
La Rapid există un entuziasm, mereu a rămas o atmosferă bună în sânul echipei. Am prieteni acolo, știu că indiferent de ce s-a întâmplat la meciuri a fost atmosfera bună. Au experiență, entuziasm, vin după o victorie cu CFR, asta ne face să dorim să îi învingem”, a declarat Gabi Torje în cadrul unei conferințe de presă. Alături de fotbalist a fost și Mircea Rednic, iar antrenorul l-a criticat în termeni duri pe Florin Prunea.
„Îmi pare rău că nu se poate juca cu un stadion plin. 50% pe un stadion de 55.000 de locuri nu e același lucru cu stadionul plin. Dar astea sunt regulile, trebuie să le respectăm. Sunt convins că biletele puse la vânzare vor fi vândute, că supoterii vor fi alături de noi. Important este să ne mobilizăm, să facem un meci mare” – Gabi Torje