GALActicii Stelei, prezentați într-o atmosferă de sărbătoare
Cu pofta unui nou sezon, unor noi trofee, dar și cu sete de revanșă după titlul suflat anul trecut de către CFR, Steaua și-a reîntâlnit aseară pe Ghencea suporterii dornici de performanță.
Ploaia de dinaintea meciului de prezentare cu AS Roma a vrut parcă să spele toate păcatele fotbalistice de anul trecut ale lui Gigi Becali și toate eșecurile echipei. Se dădea din nou ora exactă în Ghencea, așa cum anunțase finanțatorul.
La 19:20 a început festivitatea, exact ca anul trecut. Rând pe rând, de la Zapata la Lăcătuș, roș-albaștrii și-au salutat suporterii în timp ce erau plimbați în jurul arenei la bordul unui autoturism decapotabil. Nu a lipsit nimeni, de la Emeghara, recuperat după accidentare și abia revenit în țară de la Bologna, până la Lovin, rebelul proaspăt reprimit de Becali la antrenamentele primei echipe după exilul printre juniori. Tricourile de rezervă fosforescente în care erau îmbrăcați jucătorii, aplauzele și numele inscripționate pe panourile electronice publicitare au completat tabloul de sărbătoare.
Apoi, toată lumea s-a îngrămădit pe podiumul amplasat la centru, pe care se putea descifra: „Trup și suflet pentru culori”, „Împreună campioni”. Dorință exprimată și de Marius Lăcătuș în fața suporterilor: „Vom face totul pentru a ne califica în Liga Campionilor și pentru a câștiga campionatul și Cupa. Numai împreună vom reuși!”. Totul ar fi fost perfect dacă ar fi funcționat și artificiile, însă scandările anti-Dinamo ale celor 18.000 de fani au rezolvat problema. Pe acordurile melodiei „We are the champions!”, steliștii și-au încheiat festivitatea în speranța că vor auzi acest imn și la finalul sezonului.
Giovanni, oprit pentru poze
Vărul finanțatorului din Ghencea, impresarul Giovanni Becali, a devenit din ce în ce mai popular în rândul suporterilor roș-albaștri după împăcarea cu latifundiarul din Pipera. Prezent la meciul de aseară, Giovanni a fost oprit de mai multe ori în drumul spre lojă de către fanii aflați la tribuna 0 pentru a se fotografia cu aceștia.
Totti, adulat în Ghencea
Așa cum era de așteptat, căpitanul celor de la AS Roma, Francesco Totti (foto), nu a fost nici măcar rezervă în partida de aseară, din cauza unei accidentări mai vechi. Totti a însoțit echipa la București, din cauza obligației contractuale stipulate în acordul semnat între cele două cluburi și a fost aplaudat la scenă deschisă la intrarea pe Ghencea.