A pus umărul la calificarea Stelei în grupele Europa League și la accederea în șaisprezecimile aceleiași competiții, a încasat un pumn de la un fanatic în timpul meciului roș-albaștrilor cu Petrolul, dar acum a dat uitării toate acestea. Pentru George Galamaz contează în prezent doar Universitatea Cluj, formație pe care speră să o ajute să obțină un loc fruntaș la finalul actualei stagiuni. „Eu am altă echipă acum și nu mă mai interesează Steaua. Chiar nu îmi pare rău că am plecat, decizia am luat-o eu și mă simt foarte bine. Aici, în Antalya, condițiile meteo ne permit să ne pregătim pentru campionat cum trebuie.
La „U” vreau să obținem obiectivul impus și eu să fiu sănătos, să ajut echipa. Sperăm ca noi să fim cât mai sus și să fim între primele echipe din campionat la finalul sezonului”, a spus Galamaz la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER