Galamaz se consideră norocos: „Se putea întâmpla o tragedie! Îi voi da în judecată pe cei care s-au ocupat de siguranța acelui meci!”

George Galamaz și-a revenit după lovitura pe care a primit-o la meciul cu Petrolul de la Ploiești. Fundașul Stelei a vorbit în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc a National Arena. Lovit puternic în față de un suporter, Galamaz a suferit traumatism craniocerebral.

„Le mulțumesc familiei, prietenilor și colegilor care au fost alături de mine în aceste momente mai puțin fericite. Sper ca legea din România să își facă datoria și să îi pedeapsească pe cei vinovați.

Îi voi da în judecată pe cei care s-au ocupat de siguranța acelui meci. Banii îi voi dona celor de la casa de copii din sectorul 6.

Viața mea s-a schimbat pe plan sportiv, va trebui să joc tot timpul cu o cască. Voi avea momente în care mă voi uita în spate de acum înainte. Trebuie dat un exemplu cu acest suporter, mă consider norocos pentru că dacă primea lovitura cu doi cm mai sus, s-ar fi putut întâmpla ceva mai grav, o adevărată tragedie.

Spre sfârșitul săptămânii voi începe să mă antrenez cu echipa”, a spus Galamaz.

Publicat: 07 11. 2011, 11:03
Actualizat: 07 11. 2011, 11:36