Galamaz: „Sunt flămând de trofee!** Sper să câștig Cupa cu Steaua”
Adus la Steaua din postura de căpitan al Unirii Urziceni, George
Galamaz nu a avut prea multe șanse de a juca pentru echipa
roș-albastră. Foarte probabil, Galamaz va pleca din
Ghencea urmând a ajunge la „U” Cluj, acolo unde este
dorit de Florian Walter. „Șepcile roșii” nu se află la prima
tentativă de a-l aconta pe Galamaz. Atunci când evolua la Unirea
Urziceni, el a mai fost inclus pe lista de ținte ale clujenilor.
Galamaz va fi iar la o echipă „universitară”, după ce Sportul
Studențesc l-a lansat în fotbalul mare.
Chiar daca nu a evoluat prea mult pentru Steaua, Galamaz nu
regretă transferul la echipa patronată de Gigi Becali și își
dorește să câștige Cupa României.
„Faptul că am fost căpitanul echipei campioane, Unirea
Urziceni, cu care am avut rezultate deosebite în Liga Campionilor,
e deja istorie. Eu consider că am făcut un pas înainte când am
venit la Steaua, pentru că aceasta este totuși cea mai iubită
echipă din România. Povestea Urziceni s-a terminat, acum am început
alta. Când se va termina și aceasta, voi începe încă una, așa e
pentru orice fotbalist profesionist.
Eu sunt în continuare flămând de trofee, sper să câștig
Cupa României cu Steaua și să avem rezultate cât mai bune pe acest
final de sezon mai puțin reușit. va fi să fie din vară încolo voi
vedea. Acum sunt la Steaua și mă interesează să ne mai revanșăm
prin jocul prestat față de suporterii noștri, care au toate
motivele să fie nemulțumiți, pentru că s-a strâns prea mult timp de
când Steaua nu a câștigat vreun trofeu”, a spus Galamaz
pentru Fanatik.
10 meciuri a jucat
Galamaz pentru Steaua