Galata îl vrea cât mai repede, turcii anunță:** ‘Stancu este monitorizat și de Milan, Liverpool, Juventus și Arsenal’

Presa din Turcia scrie că Bogdan Stancu este dorit de echipe
mari din Europa, iar Galatasaray încearcă să grăbească lucrurile
pentru a le lua fața. Zoltan Iasko, managerul academiei grupării
din Istanbul, a fost la București pentru a-l urmări pe atacantul
stelist în meciul cu CFR și a avut ce vedea. Stancu a înscris
ambele goluri ale steliștilor și a mai avut câteva ocazii
mari.

Însă, așa cum ProSport a anunțat în ediția de ieri, Gigi Becali
vrea să-l vândă abia în vară, în speranța că „Motanul” va reuși să
ducă Steaua pe un loc de Champions League. Turcii l-ar vrea însă de
iarnă: „Zoltan Iasko s-a întâlnit cu Bogdan Stancu, fotbalist pe
care Steaua vrea 5 milioane de euro și de care mai sunt interesate
Livepool, Arsenal, Juventus și AC Milan”, scrie cotidianul
Fotomac.

Publicat: 30 11. 2010, 09:44
Actualizat: 30 11. 2010, 10:36