Oțelul a pierdut confruntarea cu Petrolul, scor 0-2, iar gălățenii sunt nemulțumiți de arbitraj. Antrenorul Oțelului, Ewald Lienen, este de părere că primul gol marcat de gazde a venit în urma unui fault în atac, iar Adrian Mutu trebuia eliminat.
Ewald Lienen recunoaște că echipa sa nu merita să câștige, remiza fiind un rezultat mai echitabil.
„Ne-au dat primul gol incorect în urma unui fault în atac, apoi la altă fază Mutu a atins cu mâna o minge și nu i s-a dat „galben”, iar la două minute a primit cartonaș galben pentru un fault. E o rușine ce s-a întâmplat. Am avut și ghinion, am avut câteva șanse pe care nu le-am fructificat. Nu meritam să câștigăm, dar nici să pierdem, trebuia să ne întoarcem acasă cu un egal. Petrolul a fost împinsă de public de la spate, e o echipă care poate câștiga titlul, dar Steaua este greu de oprit”, a declarat Ewald Lienen la conferința de presă.
Petrolul Ploiești a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Teixeira ’50 și Tamuz ’88.
1-0: Teixeira a înscris din 7 metri, după o centrare a lui Fernandez.
2-0: Tamuz a stabilit scorul final cu un șut de la aproximativ 11 metri.
La meci au asistat aproximativ 11.000 de spectatori, între care și 70 de fani gălățeni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER