Gălățenii au fost N”doyți
Cu gândul încă la o participare în Cupa UEFA, vasluienii au venit deciși să recupereze la malul Dunării punctele irosite pe propriul teren, în etapa precedentă, contra "șepcilor roșii".
De partea cealaltă, deși au beneficiat și de aportul “suspendaților" Paraschiv și Syekelz, oțelarii s-au rezumat doar să-și betoneze apărarea, fără a ridica prea mari pretenții în atac.
Prima repriză a fost lipsită de faze notabile de poartă. Doar șuturile de la distanță expediate de Sorin Frunză, contrate de șarjele ofensive ale lui Syekelz, i-au mai animat pe cei 5.000 de spectatori prezenți în tribunele stadionului Oțelul. Paradoxal, cei care puteau modifica primii tabela de marcaj au fost vasluienii. Elevii lui Dorinel Munteanu au ratat o bună ocazie în minutul 39, atunci când Temwanjera a preferat un dribling în plus în careul gazdelor și a șutat slab din cădere.
În mitanul secund jocul a prins culoare, iar în minutul 59 tânărul mijlocaș Ciprian Deac a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri, iar Oțelul începea să spere la a doua victorie consecutivă. Gazdele au forțat și golul secund, care a venit însă la poarta lui Kolev, în ultimul minut de joc. Lansat excelent de Matei, mijlocașul N’Doye a profitat de breșa din apărarea gălățeană și l-a învins cu un șut plasat pe bulgarul Kolev, menținând speranțele echipei sale de a prinde un loc de cupă europeană.
Golul lui N’Doye a declanșat fiesta în tabăra vasluienilor. Imediat după reușita senegalezului, Marian Popa, prieten apropiat al lui Adrian Porumboiu și director la una din firmele acestuia, a spart unul din geamurile lojei (foto) unde stăteau oficialii oaspeților. Amicul patronului vasluian a fost luat de Poliție și probabil va fi obligat să plătească daunele produse.
Trebuia să câștigăm cu 3-0. Paraschiv și Szekely nu aveau ce să caute pe teren!
Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui