Gălățenii fac ravagii când pun piciorul pe minge!** 6-0 cu Belchatow în primul amical din Cipru

După o primă parte a pregătirii de iarnă axată în special pe
acumulările fizice, echipa lui Dorinel Munteanu a excelat la
debutul turneului din Cipru. Primul joc de verificare al stagiului
s-a încheiat cu o victorie categorică, 6-0 cu GKS Belchatow (locul
6 în prima ligă poloneză)!

Golurile roș-alb-albaștrilor au fost marcate de Gabriel Giurgiu
(38, penalti), Laurențiu Iorga (39) și Marius Pena (foto, 50, 52,
81, 83). John Ibeh a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul
68.

Oțelul a început meciul cu: Grahovac (30 Brăneț) –
Cojoc, Perendija, Costin (cpt.), Petean – Neagu, Giurgiu – Iorga,
Paraschiv, Ochiroșii – Punosevac.

După pauză, antrenorul Dorinel Munteanu a folosit următoarea
echipă:
Brăneț (62 Abraham) – Cojoc (72 Petean), Sârghi
(cpt.), Mișelăricu, Sipovici – Filip, Viglianti – Buș, Ibeh,
Borbely – Pena.

Publicat: 07 02. 2011, 14:38
Actualizat: 07 02. 2011, 14:39