UPDATE 13:30 Constantin Gâlcă a confirmat interesul Stelei pentru Lazovic, însă a ținut să precizeze că, între timp, campioana s-a reorientat. Sârbii anunțau în weekend că atacantul lui Partizan Belgrad e aproape de Steaua, însă Gâlcă a afirmat astăzi că nu mai ia în calcul transferul lui Lazovic din cauza vârstei acestuia.
„Ne-am gândit la Lazovic, însă nu cred că va veni pentru că are o vârstă înaintată și aici ne propunem altceva. Ne gândim să transferăm alt atacant”, a declarat Gâlcă în conferința de presă premergătoare meciului cu Ludogoreț.
Plecarea lui Gardoș pare să fi deschis robinetul în Ghencea, Steaua fiind în ultimele zile foarte activă pe piața transferurilor. Campioana a reușit să îi achiziționeze pe Luchin și Breeveld, astfel că acum vor să încheie campania de achiziții cu un vârf. „Grozav și Piovaccari nu sunt o opțiune pentru mine, pe Bokila mi l-aș dori„, a spus Gâlcă aseară, la finalul meciului cu Pandurii, scor 6-0, semn că formația campioană pregătește ceva.
Imediat după ratarea transferului lui Hamza, oficialii Stelei au încercat înregimentarea lui Bokila, însă Terek cere un preț prohibitiv – 2 milioane de euro. În aceste condiții, oficialii din Ghencea par să fi schimat strategia, încercând să aducă un atacant cu cifre, dar care să nu coste mult. Iar alesul ar fi, potrivit presei din Serbia, Danko Lazovic, vârful lui Partizan. Trupa din Belgrad spera să aibă acces la milioanele din Liga Campionilor, dar eliminarea în turul trei preliminar (chiar Ludogoreț, adversara Stelei din play-off, i-a curmat visul) l-a de determinat pe patron să ia în calcul o remaniere la nivelul lotului.
„Steaua București, campioana României, visează la Liga Campionilor, dar nu are încă în lot un atacant de careu. Vârful lui Partizan, Danko Lazovic, ar putea fi salvarea pentru formația din București„, notează supersport.rs, care par că sunt extrem de bine informați în ceea ce privește situația din lotul Stelei și stadiul negocierilor: „Românii îl aveau ca prioritate numărul unu pe Bokila, dar congolezul este extrem de scump, Terek ținând la preț. În aceste condiții, au fost reluate negocierile cu Partizan pentru Lazovic. În curând, am putea să îl vedem pe acesta în tricoul Stelei„.
6 goluri în 11 partide pentru Partizan a marcat Lazovic în 2014
CV-ul lui Lazovic este unul impresionant, sârbul evoluând, de-a lungul timpului, pentru echipe cu pedigree din Europa: Feynoord, Leverkusen, Zenit sau PSV. Cele mai frumoase momente le-a trăit la formația din Eindhoven, unde a marcat de 24 de goluri în 82 de prezențe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER