Gâlcă: „A fost mai greu decât ne așteptam, ne-am complicat jocul cu greșeala de la gol și la penalty”
Tehnicianul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat că meciul cu FC Viitorul, scor 4-1, a fost mai greu decât se aștepta și că gruparea bucureșteană și-a complicat jocul cu greșeala de la golul oaspeților și ratând un penalty, dar se bucură că jucătorii au avut tăria să revină și să se impună.
„Un meci foarte greu, mai greu decât ne așteptam. Noi ne-am complicat jocul cu greșeala de la gol, apoi ratarea penalty-ului, dar ne-am dezlănțuit pe final și am marcat de trei ori în fața unei echipe care a venit cu un moral bun. Mă bucur pentru jucători că au avut tăria să revină după ce au fost conduși”, a spus Gâlcă.
Constantin Gâlcă a precizat că nu este supărat pe Gabriel Iancu, care a ratat un penalti. „Și eu am ratat 11 metri în carieră. Dacă vrea poate să bată penalti data viitoare pentru că este un executant foarte bun. Nu s-a întâmplat absolut nimic”, a menționat el.
Gâlcă este de părere că Cristian Tănase este un exemplu pentru ceilalți jucători: „Mă bucur pentru Tănase. Chiar dacă în teren nu ia cele mai bune decizii tot timpul este un exemplu pentru colegi prin dedicarea și munca de la antrenamente”.
Formația Steaua a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-1), echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I, reușind să se impună după ce a fost condusă cu 1-0 de gruparea pregătită de Gheorghe Hagi.
Golurile gazdelor au fost marcate de Tănase ’29, ’81, Rusescu ’79 și Țucudean ’88. Pentru Viitorul a înscris Bonilla ‘7.
FC Viitorul a jucat în inferioritate numerică din minutul 51, când a fost eliminat Puțanu pentru un fault la Adrian Popa. Centralul Adrian Comănescu a acordat penalti pentru gazde. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Iancu, dar portarul Călin Albuț a apărat.