Gâlcă, după un nou meci chinuit al Stelei: „A fost o victorie de moral, după ce s-a întâmplat la Sofia. Normal că jucătorii sunt încă afectați” Ce spune despre plecarea lui Tănase
Steaua s-a chinuit în meciul cu Viitorul, pe care l-a câștigat cu greu, scor 1-0, în fața unei echipe care a terminat jocul în 9 oameni. Singurul gol al partidei a fost marcat de Gabi Iancu, din penalty, iar ilfovenii au avut mai multe ocazii pe final, în inferioritate numerică, prin care puteau produce un nou șoc pentru campioana României. Antrenorul Stelei, Costel Gâlcă, a recunoscut la final că jucătorii săi nu au depășit momentul eliminării din Liga Campionilor, suferită la mijlocul săptămânii în fața bulgarilor de la Ludogoreț.
„Noi ne-am făcut meciul greu, pentru că am avut oportunități de a câștiga mai clar. Până la urmă, ei au riscat pe final, nu mai aveau nimic de pierdut. A fost o victorie de moral, după ce s-a întâmplat la Sofia. Normal că sunt afectați, am pierdut o calificare în grupele Champions League în ultimele minute. Cred că vor mai veni câțiva jucători, pentru că avem multe competiții. Sper să vină un atacant. Avem nevoie de un fundaș central. Aveam nevoie de mai mult de un fundaș central stânga, dar nu s-a putut, nu s-a găsit acest fundaș. De Szukala nu știu nimic despre vreo ofertă, dar de Tănase am auzit”, a spus Gâlcă la Look TV.
Viitorul – Steaua s-a terminat 0-1, gol marcat de Iancu, din penalty.