Considerat de Reghecampf drept „viitorul căpitan” al campioanei, Lucian Filip nu a primit foarte multe șanse din partea noului staff tehnic din Ghencea. Concurența la mijloc în lotul Stelei este una acerbă, însă Gâlcă i-a găsit în sfârșit rolul perfect: fundaș stânga.
Cu Latovlevici accidentat și Pârvulescu suspendat, Gâlcă nu a apelat la soluția clasică – Toșca -, în derby-ul cu Dinamo, din urmă cu ceva mai mult de o săptămână. Tehnicianul Stelei a avut încredere în Lucian Filip, iar pariul s-a dovedit a fi unul câștigător. Acesta a fost poate cel mai bun dintre fotbaliștii de pe teren, contra „câinilor”: în defensivă a fost exact, de netrecut, iar aportul său în ofensivă a adus cele mai mari ocazii Stelei. A colaborat excelent cu Sănmărtean, care l-a servit de trei ori cu mingi în diagonală pe Filip și care l-a rândul său i-a oferit pe tavă două mingi de gol irosite de Keșeru, iar la a treia fază a obținut lovitura liberă din care Sănmărtean i-a oferit assist-ul lui Szukala. „Dacă va juca la fel, Filip va rămâne titular”, a spus Gâlcă, imediat după partidă.
Și așa a fost. În Europa League, deși Latovlevici fusese recuperat, Gâlcă a mers tot pe mâna lui Filip. Și din nou a ales cartea câștigătoare, acesta fiind iar omul meciului. A dat pasa decisivă pentru Keșeru, pentru ca apoi, când nimeni nu se mai aștepta, să înscrie un gol care poate fi sinonim cu o calificare: a marcat pentru 2-2, în Portugalia, contra lui Rio Ave, în minutul 90+3.
„Mă bucur că am marcat primul meu gol în cupele europene și sper să o țin tot așa ca să pot juca titular în continuare„ Lucian Filip, fundaș Steaua
Cele două evoluții excelente l-au transformat pe Filip dintr-o rezervă eternă în omul momentului în Ghencea, iar acest lucru a avut impact imediat asupra cotei sale de piață. În acest moment, jucătorul Stelei a ajuns la cota de 800.000 de euro, cea mai mare din întreaga sa carieră.
Mihai Costea i-a blocat ascensiunea
Filip s-a bucurat pe deplin și de încrederea lui Reghecampf, dar o accidentare i-a distrus sezonul trecut. La finalul lui 2013, el a suferit o fractură de tibie și peroneu după o intrare a lui Mihai Costea.
Jucătorul în vârstă de 23 de ani bifase opt meciuri în acel sezon din Liga 1 și marcase două goluri, ambele în remiza cu Gaz Metan, scor 2-2. Filip prinsese patru partide și în UEFA Champions League și se remarcase în returul din play-off cu Legia Varșovia, 2-2, când a pasat decisiv la golul lui Piovaccari. Deși se părea că devine încă de atunci o piesă fixă în angrenajul lui Reghecampf, accidentarea l-a scos din circuit aproape 5 luni și a amânat „explozia” pentru acum.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER