Vești excelente pentru Steaua FCSB și Constantin Gâlcă. După meciul cu Oțelul de pe teren propriu – care, pe hârtie pare o formalitate având în vedere parcursul catastrofal al gălățenilor -, staff-ul tehnic al campioanei îi va avea la dispoziție pe toți jucătorii importanți. Tănase a efectuat miercuri dimineață un RMN, iar verdicul medicilor e excelent: mijlocașul are doar întindere.
Roș-albaștrii se temeau că nu se vor putea baza în meciul de la finalul lunii, cu ASA, posibil decisiv pentru titlu, pe două dintre piezele grele: Alex Chipciu și Cristi Tănase.
Dacă primul a primit acceptul medicilor încă de ieri pentru a reveni la antrenamente (va fi menajat cu Oțelul, totuși), Gâlcă poate răsufla ușurat și în privința căpitanului. Lovit la Giurgiu, contra Astrei, decarul se temea că ar fi putut suferi o ruptură musculară, durerile fiind extrem de mari. Dar astăzi de dimineață cel poreclit „Dodel” a efectuat un RMN care a relevat că accidentarea nu este una serioasă, anunță DigiSport. Tănase a suferit doar o întindere și va putea fi pe teren în meciul de săptămâna viitoare, contra lui „U”.
„Sunt foarte dezamăgit de accidentarea lui Tănase. Avem nevoie de jucătorii accidentați, absențele lor se văd imediat în joc” Constantin Gâlcă, după meciul cu Astra
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER