Steaua s-a impus cu emoții în partida cu CSMS Iași, golul lui Szukala venind în minutele de prelungiri. Costel Gâlcă spune că meciul a fost unul dificil pentru că elevii săi au fost foarte nervoși și și-au pierdut concentrarea.
Referitor la conflictul dintre MApN și Steaua, Gâlcă speră că la întrevederea de luni dintre cele două părți să se ajungă la un consens și să se rezolve situația.
„Am avut o primă repriză bună, ne-am creat ocazii, apoi am intrat în jocul lor. Am abuzat prea mult de pasele lungi și s-a creat o stare de anxietate pentru că nu venea golul. Am fost toți prea nervoși, s-au greșit multe pase. Important este că am câștigat și nu avem niciun accidentat. Am respectat decizia luată și sper ca luni să se ajungă la un acord. Vrei, nu vrei, te tulbură aceste situații. A fost un tur bun, am crescut de la meci la meci și sper ca pe viitor să fim și mai puternici. E îmbucurător că e cel mai bun tur de campionat din ultimii 20 de ani”, a declarat Costel Gâlcă la LookTV.
Steaua București a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa CSMS Iași, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I, în care golul victoriei a fost marcat în minutul 90+4.
Golul a fost marcat de Szukala, cu o lovitură cu capul, fază la care Grahovac l-a faultat pe stelist. Portarul oaspeților a fost eliminat după intrarea la Szukala.
În minutul 90+7, a fost eliminat și Prepeliță, de la Steaua, după primirea celui de-al doilea cartonaș galben.
Steaua a jucat fără însemnele clubului pe tricouri, numele și emblema lipsind și de pe tabela de marcaj. Pe tabela de marcaj, în locul siglei Stelei a apărut doar un chenar alb pe fond negru, sub care era scris „Gazde”. În ceea ce îi privește pe oaspeți, pe tabelă au apărut emblema și numele CSMS Iași.
De asemenea, fotbaliștii Stelei nu au avut însemnele clubului pe echipamentul de antrenament și pe cel de joc. Pe echipamente s-a lipit o bandă adezivă neagră pentru a se acoperi însemnele FC Steaua.
În plus, crainicul de la stadionul Stelei nu a folosit numele echipei, ci titulatura „formația campioană”.
Numele Steaua și sigla grupării bucureștene au lipsit și de pe foaia de joc, iar conducerea clubului a luat decizia să acopere numele echipei cu bandă neagră inclusiv pe îmbrăcămintea oficialilor.
La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori.
Cei aproximativ 300 de suporteri steliști de la peluză au afișat un banner cu mesajul: „Istoria trăiește prin noi” și au scandat la începutul meciului „România”. Ei au mai scandat: „Steaua suntem noi”.
Pe de altă parte, la stadionul Steaua instalația de nocturnă a funcționat doar pe trei stâlpi, unul fiind oprit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER