Gâlcă: „Sper să îi am pe Sânmărtean și Szukala până la vară”. Ce spune tehnicianul de transferurile Stelei

Costel Gâlcă este într-o situație ingrată. Deși are un avans foarte mare în campionat, Steaua ar putea fi nevoită să se descurce în retur fără Sânmărtean și Szukala. Cei doi au semnat deja cu Al Ittihad și nu este exclus să părăsească Ghencea chiar din această iarnă (cu toate că Victor Pițurcă a recunoscut joi că șansele ca acest lucru să se producă sunt mici, campioana cerând un preț considerat prea mare: 1,5 milioane de euro).

Tehnicianul roș-albaștrilor admite că echipa va slăbi fără cei doi, însă e convins că obiectivele propuse sunt perfect realizabile și în aceste condiții. Și în anii precedenți Steaua a cedat cei mai importanți fotbaliști ai echipei, dar a reușit să rămână la un nivel optim din punct de vedere al performanțelor.

Cu siguranță că dacă vor pleca din această iarnă, vom avea nevoie de jucători pe posturile pe care joacă, respectiv fundaș central și mijlocaș. Sper să vină jucători cu o calitate foarte bună. Sunt greu de înlocuit, prin prisma faptului că avem un timp cu ei, șase luni, și cei noi care vor veni trebuie să se adapteze cât mai repede la filosofia noastră.

Sper totuși să îi avem până la vară. M-aș bucura din tot sufletul. Pentru mine, amândoi sunt jucători importanți și chiar dacă ar fi cazul altuia, Tănase de exemplu, foarte important pentru mine e să continue și el până la vară. E important să termini cel puțin un an competițional cu echipa de la început.

Și în anii trecuți Steaua a vândut și a adus jucători de valoare în fiecare an, s-a bătut pentru intrarea în grupe în Champions League și Europa League. Nu cred că va fi nicio problemă„, a spus tehnicianul campioanei, la DigiSport.

Până în acest moment, la capitolul veniri  Steaua se poate lăuda doar cu Enceanu, fostul mijlocaș al Brașovului semnând ieri cu gruparea din Ghencea. Roș-albaștrii urmăresc în continuare mai mulți jucători, dar startul negocierilor cu aceștia depinde în mare măsură de eventualele plecări. În acest moment, campioana are în lot 27 de jucători și este greu să aducă alți fotbaliști.

Ne gândim la jucători, dar, până se va lua o decizie, vom cântări foarte bine aceste situații. Până nu vor pleca unii jucători și nu vom ști definitiv pe cine ne bazăm, nu luăm nicio decizie„, a mai spus Gâlcă.
 

Publicat: 09 01. 2015, 20:19
Actualizat: 09 01. 2015, 20:20