După victoria cu FC Botoşani, 2-1, jucătorii Universităţii Craiova au repetat gestul de la finalul meciului cu Astra, mergând să salute simbolic Peluza Nord. De această dată, jucătorii au folosit şi microfonul, iar Bogdan Vătăjelu a încercat să reproducă una dintre scandările galeriei.
Fundaşul stânga, care a fost întors ca o clătită la faza golului Botoşaniului, nu s-a abţinut şi a trimis un mesaj şi către conducere, strigând: „Să vină caşcavalul!”
Galeria nu s-a lăsat mai mai prejos şi circa 200 de suporteri s-au strâns aproape de miezul nopţii să aştepte echipa la cantonamentul din Lunca Jiului. Ultraşii au sosit din toate colţurile oraşului pentru a-i felicita pe favoriţi şi pentru a le confirma că le sunt aproape în lupta pentru titlu.
Zeci de torţe au luminat calea autocarului pe drumul de la stadion la cantonament, iar Cicâldău şi compania au fost întâmpinaţi cu scandarea „Faceţi-ne o bucurie, aduceţi titlu-n Bănie!”, dar şi cu imnul Craiovei.
Antrenorul Cristiano Bergodi a fost la rândul său impresionat de mobilizarea fanilor, ţinând chiar să imortalizeze momentul. „În sezonul regulat am fost 500 la Cluj, acum am fi fost cel puţin 2.000”, îşi exprimau regretul fanii olteni, care nu-şi vor putea încuraja echipa în derby-ul din Gruia, acesta urmând să se dispute tot cu porţile închise.
Universitatea Craiova se află la 4 puncte de liderul CFR Cluj, cu 6 etape rămase până la finalul play-off-ului, iar duminică oltenii se deplasează în Gruia pentru primul meci direct dintre cele două, în play-off. Universitatea Craiova nu a mai fost atât de implicată în lupta pentru titlu de pe vremea când Gică Craioveanu era liderul Ştiinţei, acum 25 de ani. Atunci, Craiova, antrenată de Victor Piţurcă, s-a luptat umăr la umăr cu Steaua tot campionatul. La meciul direct din Ghencea, din retur, Craiova era la 5 puncte de Steaua, iar fanii olteni au venit în număr de 7 mii pe stadion, însă Universitatea a pierdut cu 1-0 (gol Lăcătuş) şi titlul a mers tot la Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER