Galeria dinamovistă a răbufnit: „Totul a decurs normal până în clipa în care ochii negustorului Negoiță au văzut 100.000€. Refuză să arate documente esențiale”
Dinamo nu a traversat în istoria clubului o perioadă atât de neagră. E ultima în Liga 1, există emoțiile retrogradării, iar negocierile privind vânzarea clubului pică sistematic. Fanii roș-albi îl consideră pe Ionuț Negoiță, patronul echipei, principalul vinovat.
PCH, prin programul DDB, vrea să cumpere pachetul majoritar, să salveze formația roș-albă, dar Negoiță, după ce tranșe importante de bani au intrat în conturi din partea asociației Doar Dinamo București, nu vrea să arate documente esențiale legate de situația financiară a clubului.
„S-A UMPLUT PAHARUL!
Sunt două lumi care stau față în față:
Lumea lui Remus, a suporterului care pune suflet în ceva ce iubește, care e gata să dea, să sacrifice, să susțină.
Și lumea celor învățați să încaseze din fotbal, să profite de pe urma lui și de pe urma atașamentului a milioane de oameni. Lumea celor pe care îi doare în cur de sentimente.
Noi suntem ca Remus și ne regăsim în lacrimile lui care curg în fața unei eșarfe pe care apare chipul lui Cătălin și numele Dinamo. Suntem la fel de neînțeleși de cei din jur, care ne întreabă ca pe Remus: ”De ce te doare, de ce plângi pentru atâta lucru? E doar o echipă de fotbal…”
De partea cealaltă se află oameni ca Negoiță și ca Bălănescu. Or fi și ei dinamoviști, doar că la ei dinamovismul trece direct prin buzunar. Și dacă nu lasă ceva acolo, nu mai ajunge la inimă. Genul de oameni care vor să trăiască și să se hrănească din asta. Ei nu își permit să sacrifice ceva pentru Dinamo”, e mesajul PCH.
„Bogdan și Ionuț, doar încasează, iar atunci când nu mai iese nimic, pentru că au stors și au vândut tot…”
Îi cer și demisia lui Bogdan Bălănescu, președintele clubului, cel care, printre altele, l-a îndepărtat și pe Mircea Rednic. „Remus cumpără bilete la meciuri fără spectatori. Bogdan și Ionuț, doar încasează, iar atunci când nu mai iese nimic, pentru că au stors și au vândut tot, ei ne repetă vorbele astea: ”Nu mai contează” sau ”Luați voi Dinamo! Vă aștept să veniți…” În spatele acestor cuvinte se ascunde un neadevăr. Ei nu ne așteaptă pe noi, ci pe spanioli, turci, indieni, arabi, catarami…
Bălănescu l-a dat afară pe Rednic, după ce i-a băgat în cap lui Negoiță că Rednic are de gând să-i retrogradeze echipa ca să o poată prelua mai ieftin. (probabil cineva, dar nu Rednic, chiar încearcă strategia asta și împinge echipa spre B pentru a o prelua pe nimic)
Dacă Rednic a plecat pentru locul 9, pentru locul 14 NU AR TREBUIE SĂ PLECE PRIMII VINOVAȚI?!
Bălănescu l-a adus pe Neagoe în mașina unui impresar care controlează mai mulți jucători de la Dinamo. Apoi s-au tot schimbat antrenorii și Dinamo a mers din rău în mai rău. Au plătit doar antrenorii.
Și noi avem locuri de muncă și suntem evaluați în funcție de rezultate. Bălănescu e singurul care nu răspunde în niciun fel pentru dezastrul de la Dinamo, deși a promis de mai multe ori că pleacă.
Nu știm care a fost rolul lui Negoiță la Dinamo, dar se pare că totul face parte dintr-un plan pe care noi nu trebuie să-l cunoaștem.
Am spus că la 10.000 de membri preluăm clubul. Este doar o țintă. Dar trebuie să știți că nu ne-am cramponat de cifrele acestea.
Ceea ce ne blochează este faptul că Negoiță refuză să pună la dispoziție unele documente PE CARE LE CONSIDERĂM ESENȚIALE”, continuă cei din DDB.
DDB: „Ne-am încăpățânat să evităm falimentul către care ne împinge Negoiță”
„FOARTE IMPORTANT
Trebuie să știți că Negoiță are pe birou documentul prin care ProgramDDB îi cere accesul la toate actele legate de club. A avut loc o întâlnire în care a spus că este de acord să semnăm această înțelegere și după studierea documentelor să preluăm clubul.
Am convenit că, dacă între timp apare un investitor SERIOS, să fim chemați la discuții. Credem că părerea noastră contează pentru că suntem singurii, ABSOLUT SINGURII, care vor binele lui Dinamo și care atunci când privesc emblema clubului, nu văd doar niște saci cu bani și faimă.
Totul a decurs normal până în clipa în care ochii negustorului Negoiță au văzut 100.000€. Din clipa aceea a uitat și de cei peste 570.000€ strânși și virați în club de către suporteri și de faptul că avem o înțelegere și de faptul că suntem acționari minoritari cu 20,06%.
Ba mai mult, le-a promis cumpărătorilor (despre care nimeni n-are habar cine sunt și ce pot) că se rezolvă să primească și partea de 20% deținută de suporteri.
Toată lumea știe că singurul lucru atractiv la Dinamo nu este nici Popescu, nici Filip, nici Răuță, ci este reprezentat de cei mai inimoși suporteri. 8000 de oameni ca Remus, plus alte câteve sute de mii (ca să fim modești) de susținători și simpatizanți. Tocmai ei sunt dați la o parte acum.
De asemenea, acestui investitor misterios i s-a transmis că suporterii vor să-l cunoască, vor să discute măcar cu reprezentații lui. Ne-am lovit de un refuz care ne pune serios pe gânduri.
Despre noi se știe totul. Suntem cei care am ținut Dinamo în viață și ne-am încăpățânat să evităm falimentul către care ne împinge Negoiță. De ce să nu avem dreptul să știm și noi care este destinul lui Dinamo de aici înainte și pe mâinile cui încape?
Suporterii sunt cel mai valoros capital al acestui club, DAR NU SUNT DE VÂNZARE”, se încheie mesajul PCH.