Suporterii lui Dinamo au fost aproape un nou moment 10 mai 1997, când au dat foc unei peluze din Ghencea. De această dată, un cearșaf a luat foc în mijlocul galeriei de pe Arena Națională.
Fanii lui Dinamo au fost la înălțime pe Arena Națională, deși Steaua a fost echipa gazdă. Dinamoviștii au dominat fondul sonor și au făcut spectacol încă din primul minut. Au existat însă și gesturi mai puțin lăudabile. Unul dintre ele, în minutul 52, când au aruncat o petardă într-o zonă care se aflau Hațegan, Alcenat și Adi Popa.
Un alt moment mai puțin fericit a fost înspre finalul partidei. Suporterii dinamoviștii au apărut zeci de petarde, moment în care a luat foc și o pânză care rămăsese în peluză de la coregrafie. Un fum gros și înecăcios a cuprins imediat acea zonă din stadion. Din fericire, micul incendiu a fost stins la timp.
Mic incendiu la peluza dinamovista, un cearsaf a luat foc, fumul e negru, negru. #steauadinamo — Adrian Costeiu (@costeiu) August 9, 2015
Mic incendiu la peluza dinamovista, un cearsaf a luat foc, fumul e negru, negru. #steauadinamo
— Adrian Costeiu (@costeiu) August 9, 2015
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER