Galeria lui Poli vrea rejucarea!** „Jucătorii și suporterii nu au nicio vină! Să plătească doar vinovați!”

Suporterii lui Poli Timișoara sunt deranjați de
scandalul în care este implicat clubul lor, mai ales că adversari
în această luptă juridică sunt chiar frații lor de la
Rapid.

Liderii Peluzei Sud Timișoara au postat un comunicat oficial prin
care au transmis că nu sunt de accord ca echipa lor să câștige cu
3-0 meciul cu Rapid, pe care îl pierduseră pe teren. „Din păcate
acesta este fotbalul modern, din ce în ce mai departe de spiritul
sincer de competiție, din ce în ce mai plin de mizerii, de
interpretări ale regulamentelor, de portițe legale. Din punctul
nostru de vedere lucrurile sunt clare. Dacă jucătorii au fost
transferați corect, scorul trebuie să rămână cel de pe gazon, bătut
în cuie. Dacă se constată că regulamentele au fost încălcate cu
bună-știință, considerăm normal ca cei vinovați să plătească. De
asemenea, considerăm că atât jucătorii cât și suporterii celor două
echipe nu poartă nici o vină în acest scandal. Rezultatul trebuie
să se stabilească pe terenul de joc, într-o rejucare a acestui meci
în condiții corecte pentru ambele echipe”, au transmis suporterii
timișoreni.

„Scandalurile și sfidarea regulilor (atât cele ale
jocului cât și cele ale bunului-simț) au luat locul spectacolului
fotbalistic de pe gazon”

Citat din comunicatul Peluzei Sud Timișoara

Publicat: 10 03. 2010, 17:23
Actualizat: 10 03. 2010, 17:59