Galeria Stelei va fi pe stadion la Derby de România!** Roș-albaștrii, nemulțumiți de cum vor fi primiți de rivali: „În retur îi vom pune să vină în frac și la papion”
Aflați la 11 puncte în spatele lui Dinamo înaintea „Derby-ului de România”, steliștilor le-a rămas o singură armă în tentativa de ironizare a rivalilor, aceea de a râde de absenteismul „câinilor” din tribune la meciurile de pe teren propriu disputate în acest sezon de echipa lui Liviu Ciobotariu. Unul dintre liderii galeriei steliste, Gheorghe Mustață, a dezmințit afirmațiile conform cărora Steaua nu va fi însoțită de galerie pe „Ștefan cel Mare” și i-a luat peste picior pe omologii alb-roșii.
„Steaua, prin domnul Ianuli, a trimis această foaie de cerere a biletelor către clubul Dinamo. Ca să fiu mai exact, vom avea 676 de suporteri. La ora 12:00 vom avea biletele. Este urât să se ajungă aici. Am căzut de acord să nu mai aruncăm cu torte, dar problema este altundeva: nu avem voie cu tobe, cu steaguri, fără portavoce, doar cu fular. Și toate astea vin din partea clubului Dinamo. În retur, o să discutăm și noi cu conducerea, să vină și ei la stadion, în frac cu cățelușul în brațe și la papion…”, a declarat Gheorghe Mustață la Sport Total FM.