GALERIE FOTO | 28 jucători de jucători tineri testați timp de două zile de FC Botoșani! Enache: „Sunt copii foarte talentați, chiar sunt și eu impresionat!”
FC Botoșani a început pregătirile pentru înființarea echipei a doua. Oficialii clubului au organizat timp de două zile un trial la care au venit 28 de jucători cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 de ani, din mai multe zone ale țării.
Tinerii jucători au jucat două meciuri între ei pe terenul Mecanex din Botoșani și au fost urmăriți de către Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani, Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani, secunzii Alin Bordeanu și Alin Bejan, precum și antrenorii echipelor de juniori din municipiu. Președintele Cornel Șfaițer spune că a văzut câțiva copii talentați dar înființarea echipei a doua depinde de discuțiile cu autoritățile locale din Dorohoi.
„Sunt mulți copii talentați. Pe unii chiar îi cunosc. Sunt copii născuți în 2001, 2000, 1999. Analizăm bine ceea ce înseamnă echipa a doua. Vrem ca la Liga a III-a să joace doar copii. La momentul acesta nu suntem sută la sută organizați. Deocamdată facem acest trial, nu este primul. Îmi aduc aminte de 2008 când au venit Tincu, Vașvari, Patache, Acsinte, Papp. Am mai avut trialuri și în anii trecuți când am mai avut intenția de a înființa echipa a doua. La momentul acesta suntem mai hotărâți, suntem în discuții la Dorohoi, s-a purtat o primă discuție cu domnul primar. Ne trebuie condiții bune de pregătire pentru a putea reuși. În România sunt mulți copii foarte talentați dar trebuie să le asiguri condiții și un staff foarte bine pregătit. Rezultatele vor apărea dar nu în viitorul foarte apropiat. E posibil ca un copil care a participat la acest trial să-l vedem în retur la FC Botoșani”, a spus Cornel Șfaițer.
Antrenorul Costel Enache a urmărit cu atenție câțiva jucători dar spune că aceștia au nevoie de pregătire și de jocuri oficiale la ligile inferioare după care ar putea face pasul către Liga I.
„Sunt copii foarte talentați, chiar sunt și eu impresionat. Nivelul acestui trial este destul de bun, am văzut copii cu potențial foarte mare. E greu să spunem acum dacă pot fi pentru prima echipă dar sunt jucători care vor ajunge fotbaliști, cu siguranță. Echipa a doua ar fi o punte bună de legătură, ar da o piramidă normală de dezvoltare pentru tinerii jucători. Impactul nu ar fi așa de brusc de la juniori la seniori, la liga I. Ar fi o perioadă foarte bună de folosit pentru dezvoltarea lor. Ar putea fi excepții, cu calitate fizică foarte bună, cu niște abilități tehnico-tactice de excepție, să ajungă direct la Liga I. Am văzut copii care stau foarte bine fizic, am văzut jucători cu tehnică bună, unii înțeleg foarte bine jocul din punct de vedere tactic, unii stabil mental”, a precizat Costel Enache.