Găman despre oferta lui Dnepr:** „E o cacealma! Nu există!”

După ce a ratat mutarea la Vitesse Arnhem, Valerică Găman este
aproape să scape printre degete încă un transfer. Universitatea a
făcut public interesul lui Dnepr, dar jucătorul nici nu vrea să
audă. Fundașul îl acuză pe Adrian Mititelu că nu încearcă decât
să-l păcălească.

Universitatea a dezvăluit ieri interesul lui Dnepr pentru
fotbalist, postând pe site-ul clubului invitația către Găman, dar
și rezervarea pentru biletul de avion. Tocmai pentru că banii
obținuți după un eventual transfer, patru milioane de euro, ar
rezolva toate problemele financiare ale clubului, Adrian Mititelu
și-a călcat pe orgoliu și a apelat încă o dată la Găman, cerându-i
să se prezinte la club, pentru a da curs ofertei. „Mi-am călcat pe
orgoliu și m-am umilit, să-l chem la club, pentru că acum sunt
strâns cu ușa”, a recunoscut Mititelu. Conform unor surse,
ucrainenii au trimis invitația și unor apropiați ai lui Victor
Pițurcă, neștiind care e situația exactă a fotbalistului. Patronul
Craiovei neagă însă vehement această variantă, dar recunoaște că ar
fi dispus ca din suma obținută să-i înapoieze lui Pițurcă banii
împrumutați. „Când se face plata, specificăm că un milion se duce
într-o parte, să se plătească datoria, dar făcut frumos, cu acte.
I-am propus prin cineva, dar am înțeles că nu vrea”, a mai spus
Mititelu.

„Mititelu vrea să mă păcălească”

În ciuda faptului că Adrian Mititelu l-a asigurat că va avea un
salariu foarte mare la Dnepr, Găman nici nu vrea să audă. „Nu mă
întorc. Oferta de la Dnepr e o cacealma, nu există. Mititelu vrea
să mă păcălească, să mă facă să revin la echipă, dar nu am niciun
gând să dau înapoi”, a spus Găman, conform Adevărul. Tatăl
fotbalistului, Valeriu Găman, este și el convins că oferta nu
există în realitate: „Nu cred că Valerică are încredere, pentru că
este un fals, sunt niște lucruri care par dubioase”.


Băiatul meu suferă, cred că este afectat, mai ales
psihic. Sper ca cei abilitați să lămurească acest caz. Sunt amărât
și eu. Eu i-am dat sfatul părintesc, dar decizia e a lui, e
major

Valeriu Găman, tatăl lui Valerică Găman

Cel mai probabil transferul lui Găman va cădea

Dumitru Dragomir, președinte LPF

Au sunat ei acolo, la Dnepr, prin cineva, au încercat să-l ducă ei
acolo, cum că ar fi liber. A sunat un impresar, dar a fost refuzat
de cei de la Dnepr, ei știind exact care e situația lui
Găman

Adrian Mititelu, patron U Craiova

Știu foarte bine despre ce e vorba. Dnepr vrea, de fapt, ca eu să
mă duc în probe acolo

Valerică Găman

Publicat: 03 02. 2011, 08:16
Actualizat: 03 02. 2011, 08:17