Găman și Bărboianu au ajuns la Dinamo, după ce au fost declarați liberi de contract. Primul care a ajuns în Ștefan cel Mare a fost fundașul lateral, care a și debutat pentru echipa secundă a „câinilor”.
Stoperul a ajuns la formația antrenată de Ioan Andone în cursul acestei săptămâni și a fost prezentat oficial azi.
Foștii coechipieri ai lui Găman și Bărboianu de la Universitatea nu sunt încântați de noul loc de muncă al celor doi.
„Nu știu dacă au făcut bine. Încrederea suporterilor sigur au trădat-o când au ales Dinamo. E greu să mai ajungă și alți jucători ai Craiovei la Dinamo. Am văzut că s-a scris de frații Costea, dar eu sunt prieten cu ei și nu ar face asta, așa simt eu”, a spus Mădălin Ciucă.
Ovidiu Dănănae a fost și el tranșant: „îi prinde mai bine alb-albastrul, dar fiecare face în viață ce vrea”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER