Găman și Bărboianu AU FUGIT din cantonamentul Craiovei!** Mititelu: „Au fost furați de Pițurcă! Va fi război”

Universitatea Craiova a început ședința de pregătire din această
dimineață fără jucătorii Valerică Găman și Ștefan Bărboianu, fugiți
din cantonamentul de la Govora noaptea trecută. Fotbaliștii se
pregătesc cu preparatorul fizic Gabriel Poch, iar în cursul zilei
vor avea loc și testele fizice, scrie Gazeta de Sud.

La antrenament asistă, pe lângă staff-ul tehnic, și președintele
Aurel Țicleanu. De asemenea, este prezent la ședința de pregătire
și un impresar străin. Găman a avut ofertă de la Happoel Tel Aviv
pentru un împrumut, iar patronul Stelei și-a manifestat de mai
multe ori dorința de a-l transfera.

Managerul sportiv al echipei, Laurențiu Reghecampf, aflat în
Turcia pentru a perfecta, a declarat că nu știe nimic despre
problemele de la echipă: „Nu pot să cred așa ceva! Eu sunt
acum în Turcia.
” Președintele clubului, Aurică Țicleanu, a
refuzat să comenteze.

Mititelu:
„Dacă Pițurcă vrea război, va fi război”

„Acești doi jucători sunt furați de Pițurcă. Nu credeam că
e posibil să se întâmple așa ceva. E o lovitură pentru mine. Erau
ultimii care puteau să facă gestul ăsta. Au contract pe 5 ani cu
Craiova, nu pot depune memorii. Piți are 3 dezlegări în alb de la
mine, dar nu le poate folosi. Mi-a cerut niște garanții pentru
niște bani care nu au mai venit. Nu sunt valabile, legea e foarte
drastică. Pițurcă va avea parte de război.

Pe Găman l-am simțit că e ceva cu el, dar Bărboianu era
fericit că pleaca Piturcă. Era apropiat de mine. Pițurcă vrea
război. Nu știu ce le-a garantat el de au plecat. Am încheiat o
minută în care am specificat că aceste garanții nu pot fi folosite.
Nu știu dacă e constient că ceea ce face e de domeniul
penalului.

Atmosfera nu era apăsatoare. Am avut o sedință în care am stabilit
plățile. În câteva zile și-ar fi primit o parte din bani. Voi
anunța Parchetul, DIICOT-ul și FIFA. Nu e exclus ca pentru Găman să
primesc scrisoarea pentru un împrumut și clauza de cumpărare
definitivă din luna mai. E vorba de o echipă din Europa și este
vorba de o sumă de peste 2 milioane de euro.

L-am văzut la lucru pe Pițurcă. Nu va mai face nicio
performanță. Nu știu cum a reușit ca antrenor la echipa națională.
Singurul lucru bun al său la Craiova a fost că a adus niste bani la
echipă.

Indiferent de oferte, cei doi jucători vor juca la
Craiova în următorii 5 ani! Gămane, nu uita că eu te-am promovat la
echipă. Uite acum ce primesc în schimb. Lui Bărboianu nu știu ce
i-au promis, e o surpriză mare pentru mine”
, a declarat
Mititelu la Sport.ro

Rămâi pe
www.prosport.ro pentru mai multe amănunte

Publicat: 19 01. 2011, 10:18
Actualizat: 19 01. 2011, 11:11