Corona Brașov pare a fi condamnată să se întoarcă în Liga a 2-a după un singur an. Formația lui Gane a pierdut pe terenul Viitorului, după un meci extrem de slab și rămâne cu doar 5 puncte adunate în primele 12 etape.
Tehnicianul oaspeților a recunoscut, fair-play, superioritatea formației lui Hagi și a admis că partida aceasta poate cântări decisiv la final, când se va trage linie.
„Nu am reușit prea multe, mai ales pe faza ofensivă. Deși a fost un meci echilibrat, Viitorul a condus jocul, și-a creat ocazii. Cred că e o victorie meritată, au avut mai multă inițiativă. Azi am pierdut mult, pentru că un punct pe terenul celor de la Viitorul, o echipă contracandidată la retrogradare, însemna enorm.„, a spus „Jerry” Gane, la DigiSport, după meci.
Chiar dacă formația brașoveană se află în acest moment într-o situație aparent fără ieșire, tehnicianul este optimist și încă este de părere că trupa sa poate evita retrogradarea, mai ales că din punct de vedere financiar situația este stabilă.
„Nu sunt probleme financiare, salariile sunt la zi. O să luptăm pentru a ne îndeplini obiectivul, salvarea de la retrogradare. Veneam după două meciuri bune, dar astăzi echipa nu s-a exprimat așa cum îmi doresc.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER