Ganea e „nașul Stelei”! **Clujenii se bazează pe trecutul antrenorului în meciul de luni, cu roș-albaștrii
*Clujenii se bazează pe trecutul antrenorului în meciurile cu Steaua. Ca jucător, „Ganezul” a bătut trupa din Ghencea de patru ori
*Ionel Ganea a marcat trei goluri Stelei, ultimul din tricoul Rapidului și a revenit pe teren la 38 de ani ca să mai înfrunte marea rivală
*”U” Cluj n-a mai învins Steaua din 2008
Cu un lot încropit din jucători a căror selecție s-a bazat în special pe pretențiile financiare cât mai reduse, suporterii lui „U” Cluj își leagă speranțele de antrenorul Ionel Ganea. Dinamovist din copilărie, fostul atacant a fost crescut în spiritul anti-stelist, mai întâi la Craiova, apoi la Rapid și în „Ștefan cel Mare”. „Am amintiri frumoase cu Steaua. Le-am dat ceva goluri. I-am și învins cam cu toate echipele pe la care am jucat. Îmi plac meciurile cu ei”, spune Ganea, care după ce s-a retras din fotbal, a revenit în 2011 și s-a legitimat la Sănătătea, pentru un meci împotriva echipei din Ghencea, în Cupa României. „Au stat pe capul meu să mă aducă. Le-am spus să-mi dea pace, dar am cedat până la urmă la insistența lor. Recunosc că a cântărit mult faptul că jucau împotriva celor din Ghencea”, își amintește „Ganezul”.
Le-a dat titlul din 1998
Totuși, fostul vârf a fost omul care a adus un titlu în Ghencea. Este vorba de cel din 1998, atunci când, în ultima etapă, Universitatea Craiova juca acasă cu Rapid, iar o victorie a echipei lui Mircea Lucescu ar fi adus titlul în Giulești, chiar în detrimentul Stelei. S-a terminat 2-2 cu două goluri ale lui Ganea, iar campioană a ieșit Steaua.