Oțelul Galați a obținut prima victorie în actuala ediție a Ligii I, după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0) pe Rapid. Golurile au fost înscrise de Cristi Cristea în minutele 8 și 60. După meci, Ionel Ganea a declarat că echipa sa a făcut un joc bun, dar doar până în marginea careului advers.
„Vreau să îi felicit pe gălățeni, și-au dorit mai mult victoria. Noi am făcut un meci bun, chiar foarte bun pe alocuri, dar până în careul advers. Ne-au surprins de două ori: pe contra-atac și pe fază fixă. Noi, în schimb, nu am putut fructifica ocaziile. Aici s-a făcut diferența”, a spus Ganea la Look TV.
Întrebat de obiectivul stabilit de patronul clubului, care îi trasase ca „sarcină de serviciu” obținerea a 17 puncte în primele 10 etape, Ganea a fost extrem de nervos, alimentând zvonurile care îl dau ca și demis de la Rapid: „Alte întrebări dacă mai aveți. Vorbesc doar de meci, de partida cu Oțelul”.
Ganea a vorbit și despre meciul Grecia – România de duminică: „Cred că meciul cu Grecia este unul important. Eu zic că suntem favoriți, chiar dacă ei au participat la Campionatul Mondial. Avem jucători de calitate, care pot face diferența”.
Echipele de start: Oțelul Galați: Plopeanu – Marus, Cucu, Sipovici, Murgoci – Milea (Adăscăliței ’58), Cojoc – Avdici, Cr. Cristea (Ciftci ’73), Al. Zaharia – Tudorie (Moglan ’79). Antrenor: Michael Weiss
Rapid București: Bornescu – Tînc, A. Iacob, Mera, Savin – Al. Coman (Martin ’62), E. Dică, Săndulescu (Ciolacu ’54), L. Buș – Pancu (Roșu ’67), Negru. Antrenor: Ionel Ganea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER