Ganea nu vrea înapoi la Dinamo

Chemat înapoi de Dinamo, din iarnă, deși mai are contract cu
Astra până la sfârșitul acestui campionat, atacantul Liviu Ganea –
golgeterul echipei prahovene și unul dintre cei mai buni marcatori
din campionat, cu 6 reușite, vrea să rămână sub comanda lui Nicolo
Napoli!
Cel puțin, așa susține directorul general al Astrei, Marcel Iancu
care a declarat că: ” Liviu Ganea a venit plângând în vestiar să
spună că vrea să rămână aici!”. Astra intenționează să-i folosească
în meciul de marți, împotriva lui Dinamo, pe cei trei fotbaliști
valizi (Crăciun este suspendat), transferați din Ștefan cel Mare,
pe lângă Ganea, Miranda și Păun fiind și ei în aceeași situație.

Publicat: 04 12. 2009, 17:10
Actualizat: 04 12. 2009, 17:43