„Ganezul”, deranjat de Ana Maria Prodan:** „Nu are calitatea intelectuală și morală să vorbească de noi”
*Ionel Ganea a fost deranjat de Anamaria Prodan și i-a transmis acesteia să nu își mai dea cu părerea despre situația de la Universitatea Cluj
*Anamaria Prodan a spus că are informații că „U” Cluj nu și-a depus dosarul de licențiere și va juca, începând cu sezonul viitor, în liga a V-a
*Tehnicianul „șepcilor- roșii” se va întâlni în meciul de astăzi cu Țălnar, omul care l-a luat lângă el în prima experiență a „Ganezului” în antrenorat
Salut, Ionele! Este meciul cu Dinamo unul special pentru tine? Ai jucat acolo și ai spus mereu că această echipă este specială în cariera ta…
E un meci ca toate celelalte. Dinamo e o echipă puternică, iar ei și-au regăsit echilibrul în ultimul timp. Trag la cupele europene, așa cum au făcut în toți anii istoriei. E un meci foarte greu.
O să dai piept cu Țălnar, omul care te-a luat lângă el în momentul în care ai hotărât să te apuci de antrenorat…
Papa m-a ajutat, îi mulțumesc și știu că este un antrenor bun și experimentat. Acum, până după meci, vom fi dușmani, iar apoi vom fi din nou prieteni.
Cum crezi că te vor primi fanii lui Dinamo?
Bine. Am jucat acolo, mi-am făcut treaba cum trebuie, am transpirat tricoul pentru acestă echipă. Nu văd de ce să nu am parte de un tratament frumos.
Ai avut rezultate bune într-un mediu în care se vorbește de insolvență, de obținerea licenței…
Hai să lămurim. Pe mine nu mă deranjează asta, știu unde am venit, am realizat că va fi greu, dar mă irită altceva. Sunt persoane care se bagă în seamă total aiurea și vreau să le transmit să-și vadă de treaba lor, iar treaba lor nu e „U” Cluj.
Te referi la Anamaria Prodan?
Da, la ea și la alții de pe aici din Cluj. Ea s-a găsit să spună tot feluri de neadevăruri despre noi. Ori e rău intenționată, ori prost informată. Ba că nu am depus dosarul pentru licență, ba că o să ajungem să jucăm în liga a V-a. Nu are calitatea intelectuaÂlă și morală să vorbească despre noi. Să-și vadă de familia ei, de Steaua, de cine vrea.
Ce legătură are Steaua? Anamaria Prodan nu are vreo funcție în Ghencea…
Și la „U” Cluj ce funcție are? Eu i-am spus și lui Reghe. Să ne vedem fiecare de familia noastră, de echipa noastră, să nu ne apucăm să vorbim despre alții. E mai sănătos așa.
Din câte știu, admiÂnistratorul ăla al lor nu a depus planul de reorÂganizare și știu că se vor duce în Liga a V-a
Anamaria Prodan, impresar