Problemele din campionatul trecut, când din cauza suspendărilor și a accidentărilor s-a confruntat cu o criză în ofensivă, l-au învățat pe Dusan Uhrin jr să-și ia măsuri de precauție.
Cu Gigel Bucur, Ionel Ganea (foto), Arman Karamyan, Dejan Rusic, tânărul Mircea Axente și Mansour reîntors, atacul lui Poli părea de calitate. Totuși, la insistențele tehnicianului ceh, au mai apărut două vârfuri: Lukas Magera și Winston Parks. Mai mult, zilele acestea s-au reaprins discuțiile pe tema transferului lui Dorin Goga de la „U” Cluj.
Are trei rivali pe postul său
În aceste condiții, e clar că sâmbătă Poli nu va deplasa în Austria opt sau nouă atacanți. E de așteptat ca doi sau trei jucători ofensivi să nu mai intre în calculele lui Uhrin. Vizați de o posibilă despărțire sunt Ionel Ganea și Gueye Mansour, care sunt doriți la Vaslui de Adrian Porumboiu. „Ganezul” are în acest moment trei înlocuitori pe postul de atacant masiv – pivot: Rusic, Magera și Parks. Apoi, ultima „ispravă” a fostului internațional, pălmuirea unui ziarist, i-a deranjat pe șefii clubului. În cazul lui Mansour, senegalezul a semnat recent un nou contract, însă părțile au recurs la această măsură pentru ca Poli să încaseze o sumă de bani la iminenta vânzare a africanului.
"Ganea este un jucător care la cei 30 și ceva de ani ne poate ajuta mult în anumite momente, câte 30 de minute pe meci" – Marian Iancu, președinte Poli Timișoara
articol scris de Dan JAKABHAZI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER