Rapidul n-are bani în această iarnă de transferuri costisitoare
și, prin urmare, se orientează către jucători ieftini sau liberi de
contract.
Unul dintre aceștia este jucătorul Unirii Urziceni, Antonio Semedo
(foto, în negru), care este pe cale să-și încheie conturile cu
ialomițenii. Mai în glumă, mai în serios, această mutare le-ar
asigura giuleștenilor cupele europene! Motivul? Indiferent că a
jucat la Cluj, Steaua sau Urziceni, Semedo a bifat meciuri în
cupele europene cu echipele din Liga I: Cupa UEFA (la CFR),
respectiv Liga Campionilor (Steaua și Urziceni)!
Atacantul de 31 de ani a avut deja o discuție cu oficialii Unirii
și este decis să nu mai rămână la Urziceni și din retur. Semedo
negociază în aceste zile condițiile despărțirii de clubul lui
Dumitru Bucșaru și, mai mult ca sigur, după ce acesta va accepta să
renunțe la o datorie pe care clubul o are către el, va fi lăsat să
plece liber. Rapidul vrea să-l înregimenteze tocmai din această
postură, însă Semedo ar vrea la semnătură o parte din suma la care
renunță de la Urziceni, care s-ar ridica la aproximativ 50.000 de
euro!
Șumi:
„Semedo ne-ar putea ajuta”
Contactat de ProSport, antrenorul Marius Șumudică a recunoscut că-i
place Semedo și crede că jucătorul ar fi un plus pentru Rapid în
retur. „Semedo este un jucător util, care ar putea să ne ajute să
ne îndeplinim obiectivul”, a declarat tehnicianul. Giuleștenii
trebuie însă să se bată pentru portughez cu o echipă din Cipru,
care i-a făcut deja acestuia o ofertă avantajoasă.
132 de jocuri în Liga I are la activ
Antonio Semedo, timp în care a marcat și 23 de
goluri
14 jocuri în cupele europene a bifat
portughezul pentru cele trei cluburi românești la care a activat,
marcând și un gol în Stuttgart – Urziceni,
3-1
Semedo ne-ar fi util în
încercarea noastră de a ne atinge obiectivul
Marius Șumudică, antrenor Rapid
Meciuri în cupele
europene pentru Semedo
Sezon competiția echipa jocuri
2007/2008 Cupa UEFA, CFR, 2
2008/2009 Liga Campionilor, Steaua, 6
2009/2010 Liga Campionilor, Urziceni, 4
2009/2010 Europa League, Urziceni, 1
2010/2011 Liga Campionilor, Urziceni, 1