Argentinianul Jose Luis Garcia a declarat că se simte foarte bine la noua sa echipă, Poli Timișoara.
"Mă simt bine, sunt mulțumit de modul în care am fost primit de corpul tehnic și de noii mei colegi. Primul stagiu de pregătire a fost dur din punct de vedere fizic, însă pentru mine a fost excelent acel cantonament, deoarece a fost un prim pas pentru a mă pune la punct pentru perioada care va veni. Colegii mei se poartă extraordinar cu mine, se străduiesc să mă ajute să înțeleg exercițiile la antrenamente. Comportamentul lor este impecabil. Următorul lucru pe care va trebui să îl rezolv va fi să mă pun la punct cu limba română, voi lua cursuri în acest sens imediat dupa stagiul din Austria. Este dificilă lupta pentru un post de titular. Trebuie să demonstrez tehnicienilor, la antrenamente și meciuri, că pot evolua în primul 11", a spus mijlocașul pentru site-ul oficial al grupării de pe Bega.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER