Florin Gardoș a primit zece etape de suspendare după faultul dur asupra lui Cosmin Băcilă, iar steliștii vor să facă apel pentru reducerea acestei pedepse.
Fostul antrenor al lui Gardoș de la Chiajna, Adrian Bumbescu, spune că ar trebui luat în considerare și faptul că fundașul este un jucător care face parte și din lotul lărgit al echipei naționale, ceea ce ar conta pentru reducerea pedepsei.
Bumbescu speră ca jucătorul să fie folosit în meciurile din Europa League, singura competiție în care acesta poate juca.
„Mi se pare cam mare suspendarea pentru Gardoș. Jucătorul e foarte afectat de situația în care a ajuns. Îi va scădea foarte mult din valoare, dacă va putea doar să se antreneze. Florin trebuie ajutat și psihic și moral, ar trebuie folosit în cupele europene, unde ar putea avea un randament bun.
Având în vedere că Gardoș a cochetat și cu echipa națională, ar trebui ca sancțiunea lui să fie de două, trei sau patru etape, mai ales dacă Pițurcă îl va avea în vedere și pe viitor.” a spus Adrian Bumbescu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER