Gardoș și-a ales impresarul. Fundașul va fi reprezentat de Pietro Chiodi
- După ce frații Becali au intrat la închisoare pentru condamnările din „Dosarul transferurilor”, jucătorii impresariați de aceștia au fost nevoiți să semneze alte înțelegeri, pe trei ani, cu agentul agreat de aceștia, italianul Pietro Chiodi.
Florin Gardoș a cerut termen de gândire pentru a semna „indirect” un nou contract de reprezentare cu frații Becali, el fiind asaltat și de soția antrenorului de la Steaua. Până la urmă, Gardoș a ales să fie reprezentat de Pietro Chiodi, dar cel care l-a convins cu adevărat să urmeze acest drum a fost căpitanul echipei naționale a României, Cristian Chivu. „În legătură cu situația managerială, nu am refuzat să semnez cu Chiodi. Dimpotrivă am avut o discuție cu el și cu Chivu acum trei săptămâni și am decis să semnez cu ei”, a anunțat Gardoș. Implicarea lui Cristian Chivu în impresariat nu e deloc întâmplătoare. El va prelua cel mai probabil afacerile din domeniu ale fraților Becali, după ce va renunța la cariera de jucător. El se află în tratative cu Inter pentru o reziliere de contract. Gardoș a negat totodată că a cerut conducerii să plece de la Steaua.